În 1956, o tânără senzuală își punea amprenta
asupra mentalităților și imaginarului
european. Într-un dans îndrăcit[1], care a fermecat și a scandalizat
în epocă, Brigitte Bardot a transformat Et Dieu...
créa la femme (Și Dumnezeu... a creat
femeia) într-un mit (r. Roger Vadim).
Dezinvoltura personajului, care culminează cu secvența dansului, nu este
doar o simplă fantezie cinematografică, ea traduce o stare de spirit, anunțând o serie de transformări
la nivelul societății europene. Femininul își afirma dorințele și și le asuma, fenomen
ce avea să culmineze cu revoltele din
anii '60, atunci când tinerele, dar nu numai ele, au revendicat printre altele
și libertatea propriului corp. Barometrul acestor transformări sociale a
fost, precum și în alte epoci istorice, moda
străzii, ea exprimând fără foarte multe complicații metamorfozele unei
lumi.
Tinerii născuți imediat după cel de-al
doilea război mondial (baby boom-ul din 1947) își doreau o modă
accesibilă, special gândită pentru ei, care să le permită să se bucure din nou
de viață, de libertatea de mișcare și de propriul corp. Dacă saloanele haute couture de la Paris sau Londra le
păreau nu numai inaccesibile, dar și de neînțeles, marile centre comerciale echivalau
cu un Babel lipsit de identitate și gust. Această clientelă urbană, cu bani de
buzunar și dorință de cumpărare avea să schimbe nu numai fața modei europene,
dar și concepțiile unei epoci.
La Londra și Paris o nouă generație de
creatori au încercat să răspundă aceste noi clientele. Pe malurile Tamisei, Mary Quant propune tinerelor rochii
scurte, trapezoidale asortate cu pantofi
și cizme colorate. Dar marea ei reușită a fost deschiderea unui magazin dedicat
modei tinere și exuberante, Bazaar (1955)
simbolizând dorința tineretului britanic de a se bucura de viață și de a uita
recesiunea de după război. Rochiile scurte, inspirate de tricourile masculine,
erau asortate cu jachete cadrilate sau cu ciorapi până la genunchi. Produse în
serie, ele se vindeau la prețuri relativ modice, fapt care a revoluționat vânzarea cu amănuntul. Trupul feminin se
adaptează acestei mode tinere și sportive, modelul ideal fiind Twiggy, tânăra cu trupul subțire și
longilin și tunsoare minimalistă, ce părea că sfidează look-ul mult prea căutat din din anii '50. Laboratorul
noului stil londonez a devenit în scurt timp Carnaby Street. Inițial o stradă lăturalnică din Soho, ea avea să
se transforme în artera tinerilor designeri, marcând și apariția unui fenomen
social - mersul la cumpărături văzut ca un mod de petrecere a timpului liber și
de socializare. În rochii inspirate de faimoasa Casbah Dress sau cu imprimeuri
Pop sau Op Art, tinerele arborau un look
androgin și delicat, masculinul pare că se feminizează în sacouri cambrate, cu
umeri mici și cu tunsori împrumutate din universul feminin (look-ul Beatles). Metropola britanică
devine The Swinging City ( revista
Time, aprilie 1966). Noul stil începe să
atragă o clientelă din ce în ce mai variată, în momentul deschiderii
magazinelor Biba (Londra, 1964) și Paraphernalia
(New York, 1965).
Răspunsul francez la experimentele din
spațiul londonez vine de la o generație de designeri formați în atelierele haute couture dornici să propună o modă
în egală măsură practică, dar și elegantă. Înspirați de zborurile în spațiu
Courrèges și Pierre Cardin propun ținute albe, cu pălării inspirate de cosmonauți,
utilizând materiale avangardiste pentru epocă. Cardin este primul care apelează
la studenți pentru prezentarea colecțiilor masculine, iar în 1959, prima
colecție în serie îl obligă să demisioneze din Chambre Syndicale de la Couture.
Istoria a consemnat dubla paternitate a
minijupei, și Courrèges și Quant și-au revendicat această calitate. Interesant
este răspunsul designerului britanic care surprinde cel mai bine spiritul modei
anilor '60 - Amândoi am inventat
minijupa, dar strada a fost cea care a impus-o.
Pentru a răspunde cererilor
unei elite urbane tinere și elegante, Yves Saint Laurent inaugurează, în 1966, YSL Rive Gauche cu produse în serie,
marcând începutul colecțiilor de prêt-à-porter.
Această epocă rămâne asociată în istoria casei pariziene cu faimoasa rochie Mondrian, o reinterpretare în stil haute
couture a experimentelor londoneze. Inspirat de pânzele lui Piet Mondrian,
Saint Laurent propune o îmbinare de materiale și culorii, dând astfel stil și
unicitate unei rochii sac. Sacrată de revista Vogue, ediția franceză, în septembrie 1966, ea avea să fie ultra
copiată și imitată.
 |
| MODELE ÎN CREAȚII COURREGES |
Anii '60 s-au încheiat în acorduri colorate, psihedelice și
hippy, revoltele tinerilor din 1968, au impus un nou stil, o privire mult mai
liberă și lipsită de inhibiții asupra trupului și a sexualității.
Dacă vreți să aprofundați subiectul puteți începe cu excelentul studiu dedicat istoriei frumuseții de Georges Vigarello, tradusă și în limba română. Merită atenția cititorului capitolul dediat anilor 50-60,acolo veți gasi interpretarea dansului din filmul lui Roger Vadim.
Iar pentru o privire de ansamblu asupra modei, studiul britanic dedicat fenomenului, Moda -istoria completă. Din păcate, traducerea în limba română este deficitară, ilustrațiile și informațiile sunt de calitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu