În această primăvară, casa Guerlain a lansat un produs care a încântat
doamnele cochete: lacul de unghii parfumat. Într-o sticluță elegantă, cu
emblema celebrei case, se află soluția, dacă e să dam crezare reclamelor,
pentru niște mâini impecabile. Vâlva mediatică a generat nenumărate discuții în
jurul produsului (cum miroase, cât rezistă parfumul, etc) și a readus în
memoria colectivă un gest desuet și aproape dispărut: sărutul mâinii. Într-o epocă în care multe dintre gesturile de
curtoazie din trecut sunt abandonate sau privite critic, sărutul mâinii aproape
că și-a pierdut însemnătatea, fiind practicat fie de domnii de “modă veche”, fie de îndrăgostiții romantici, care vor să
își omagieze doamna. Dar cum a apărut acest ceremonial în cultura europeană,
care îi sunt originile și semnificațiile?
Fascinați
de civilizația medievală, romanticii secolului al XIX-lea au transformat
sărutul mâinii într-un adevărat semn de rafinament. Omagiul adus de cavaler
doamnei, des întâlnit în lirica trubadurilor, era pecetluit prin sărutul mâinii. Sărutul
avea în epoca feudal o simbolistică asociată ideii de fidelitate, supunere și
credință, el fiind întâlnit în ceremoniile laice sau religioase. Fie că săruta
statuia unui sfânt dintr-o catedrală gotică sau mâna seniorului sau a doamnei
sale, cavalerul își afirma, în public, fidelitatea și respectul față de niște
valori și de o persoană.
Gestul
poate că ar fi rămas în miniaturile medievale, dacă elitele franceze nu l-ar fi
transformat într-o adevărată modă la începutul secolului al XX-lea. Perioada sa
de glorie este consemnată în Europa interbelică, când sărutul mâinii era
însoțit de o serie de reglemetări stricte. Niciodată practicat pe stradă, era
rezervat recepțiilor și întâlnirilor publice sau private care se desfășurau în
interior (regula se menține). Domnul trebuie să dea dovadă de eleganță și
sobrietate, să aștepte ca doamna să îi întindă mâna dreaptă, iar gesturile sale
să nu denote lascivitate. Sărutul propriu-zis este înlocuit cu o simplă
înclinare a capului și o atingere aproape imperceptibilă a mâinii cu buzele
(mai mult se schițează gestul), iar mâna doamnei nu este reținută prea mult și
nici trasă brusc. Doamna păstrează o ținută dreaptă, cu încheietura mâinii ușor
îndoită, domnul fiind cel care se înclină. Nu se sărută nicioadată mâna unei femei care
poartă mănuși, iar domnul nu trebuie să aibă capul acoperit (de aceea această
formă de salut se practică în interior).
Chiar dacă
sărutul mâinii pare ridicol pentru tinerii de azi, tratatele de bune maniere consideră că este de
datoria unui domn să cunoască toate detaliile acestui sofisticat ceremonial
social.
