Gesturi și maniere - Sărutul mâinii

În această primăvară, casa Guerlain a lansat un produs care a încântat doamnele cochete: lacul de unghii parfumat. Într-o sticluță elegantă, cu emblema celebrei case, se află soluția, dacă e să dam crezare reclamelor, pentru niște mâini impecabile. Vâlva mediatică a generat nenumărate discuții în jurul produsului (cum miroase, cât rezistă parfumul, etc) și a readus în memoria colectivă un gest desuet și aproape dispărut: sărutul mâinii. Într-o epocă în care multe dintre gesturile de curtoazie din trecut sunt abandonate sau privite critic, sărutul mâinii aproape că și-a pierdut însemnătatea, fiind practicat fie de domnii de “modă veche”, fie de îndrăgostiții romantici, care vor să își omagieze doamna. Dar cum a apărut acest ceremonial în cultura europeană, care îi sunt originile și semnificațiile?

 

Fascinați de civilizația medievală, romanticii secolului al XIX-lea au transformat sărutul mâinii într-un adevărat semn de rafinament. Omagiul adus de cavaler doamnei, des întâlnit în lirica trubadurilor,  era pecetluit prin sărutul mâinii. Sărutul avea în epoca feudal o simbolistică asociată ideii de fidelitate, supunere și credință, el fiind întâlnit în ceremoniile laice sau religioase. Fie că săruta statuia unui sfânt dintr-o catedrală gotică sau mâna seniorului sau a doamnei sale, cavalerul își afirma, în public, fidelitatea și respectul față de niște valori și de o persoană.

Gestul poate că ar fi rămas în miniaturile medievale, dacă elitele franceze nu l-ar fi transformat într-o adevărată modă la începutul secolului al XX-lea. Perioada sa de glorie este consemnată în Europa interbelică, când sărutul mâinii era însoțit de o serie de reglemetări stricte. Niciodată practicat pe stradă, era rezervat recepțiilor și întâlnirilor publice sau private care se desfășurau în interior (regula se menține). Domnul trebuie să dea dovadă de eleganță și sobrietate, să aștepte ca doamna să îi întindă mâna dreaptă, iar gesturile sale să nu denote lascivitate. Sărutul propriu-zis este înlocuit cu o simplă înclinare a capului și o atingere aproape imperceptibilă a mâinii cu buzele (mai mult se schițează gestul), iar mâna doamnei nu este reținută prea mult și nici trasă brusc. Doamna păstrează o ținută dreaptă, cu încheietura mâinii ușor îndoită, domnul fiind cel care se înclină.  Nu se sărută nicioadată mâna unei femei care poartă mănuși, iar domnul nu trebuie să aibă capul acoperit (de aceea această formă de salut se practică în interior).

Chiar dacă sărutul mâinii pare ridicol pentru tinerii de azi,  tratatele de bune maniere consideră că este de datoria unui domn să cunoască toate detaliile acestui sofisticat ceremonial social.

Colecția împărătesei Eugénie și o întâlnire diplomatică memorabilă

    Acum câțiva ani, atunci când am vizitat castelul de la Fontainebleau, am descoperit cu uimire, printre nenumăratele minuni renascentiste, o pictură de secol XIX. Nimic nou o să spuneți, palatul a cunoscut nenumărate restaurări/modificări în secolul XIX, dar ce mi-a atras atenția, în acea pictură monumentală, a fost exotismul subiectului și faptul că aproape puteam să iau parte la întâlnirea a două lumi. Misterul Orientului și uimirea Europei păreau să fi prins viață în fața privitorului curios. Dar despre ce tablou este vorba? Unul puțin cunoscut- Réception des ambassadeurs du Siam (Primirea ambasadorilor Siamului), datorat unui pictor uitat și el astăzi- Jean-Léon Gérôme (1824-1904).  Tabloul, comandat de Napoleon III,  s-a dorit o imagine a strălucirii și puterii celui de-al doilea imperiu francez. Autorul a pornit de la un eveniment diplomatic care a stârnit uimire și interes la curtea imperială- primirea ambasadorilor regelui Siamului, Rama IV Mongkut, la Fontainebleau, în 27 iunie 1861.

          Pictat de-a lungul a trei ani (1861-1864), tabloul s-a dorit o frescă monumentală a relațiilor diplomatice dintre Imperiul francez și exoticul Siam. Pictorul, ajutat de fotografiile lui Nadar, a reușit să surprindă bogăția și strălucirea hainelor ambasadorilor, care au parcurs imensa sală de bal de la Fointainebleau în parte labe :), conform etichetei din regatului oriental. Departe de a fi un gest de umilință, acest ceremonial diplomatic evocă ideea de respect, iar pentru  Franța nu era o premieră.  În secolul  XVII, ambasadorii Siamului au parcurs la fel Sala Oglinzilor de la Versailles,  spre uimirea și încântarea curții lui Ludovic XIV. 

Prim planul tabloului nu este dominat doar de cortegiul diplomatic, o prezență feminină, usor uimită de ceea ce vede, ne atrage atenția.  Este vorba de împărăteasa Eugénie, reprezentată alături de Napoleon III și prințul imperial.  Eugénie, interesată de arta orientală, a inaugurat, în 1863, chiar la Fontainebleau, un muzeu dedicat Extremului Orient, ce reflecta gustul și curiozitatea epocii pentru o civilizație puțin cunoscută. Tot in prim planul tabloului, în partea dreaptă, putem admira câteva dintre darurile regelui Siamului care s-au transformat în exponate în muzeul împărătesei: umbrele etajate, o letică, evantaie, costume, o coroană de ceremonie, etc.