Se afișează postările cu eticheta bijuterii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bijuterii. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

De la inelul de logodnă la verighetă II

După o pauză, ce-i drept cam lungă, vă invit să reluăm povestea inelelor. Astăzi, vă propun să descoperim istoria și semnificațiile verighetelor și inelelor dăruite în timpul ceremoniei de căsătorie.  Mulți dintre noi le asociază mariajului religios, când preotul le binecuvântează și fericitul cuplu le privește cu emoție și încântare.
Amintită încă din epoca romană, când avea scopul să pecetluiască unirea dintre miri, verigheta a fost purtată până în secolul al XIX-lea numai de către doamne. Mireasa primea în ziua nunții un inel cu piatră prețioasă (de preferat, un diamant) sau un simplu anou dintr-un metal mai mult sau mai puțin modest (în funcție de statutul social al cuplului).
Lorenzo Lotto, Marsilio Cassotti și soția sa Faustina, 1523, ulei pe pânză, Muzeul Prado, Madrid. Tabloul a fost comandat de tatăl mirelui și surprinde tocmai momentul când tânăra primește inelul de la soțul său (un simplu anou de aur). Amorașul care le prinde jugul de umeri simbolizează legătura indestructibilă dintre soți, iar frunzele de laur-bogăția, fertilitatea.

Nenumărate tablouri din Renaștere surprind cuplul în ziua nunții, când mirele îi pune alesei pe deget inelul, altele o înfățișează pe tânăra doamnă, la câțiva ani de la căsătorie, cu o bijuterie strălucitoare pe inelar sau arătător, iar pe degetul mic cu inelul sigiliu, cu ajutorul căruia însemna diverse lucruri din gospodărie.
Bronzino, Eleonora de Toledo, 1543, ulei pe lemn, Galeria națională,Praga.
 Doamna poartă, pe arătător, inelul primit de la soțul ei, Cosimo de Medici. Inelul a fost descoperit, în anii 40, în mormântul Eleonorei. Astăzi face parte din colecția muzeului Pitti.
 Poate vă întrebați de ce purta doar mireasa un inel care simboliza legătura dintre două persoane.  În epoca Renașterii și nu numai, căsătoria era văzută ca o intrare a tinerei în familia și sub autoritatea soțului. Ea trecea din autoritatea paternală în cea maritală, devenea soția credincioasă, care trebuia să își iubească, asculte și urmeaze soțul, iar inelul tocmai acest lucru simboliza. Au fost, însă, și domni care au purtat pe inelar un anou de aur ce amintea de legătura maritală.
La sfârșitul Renașterii, în ghetoul din Veneția, își face apariția un inel de căsătorie absolut minunat, din aur și email. Cu o formă stranie la prima vedere, el reprezentă templul de la Ierusalim, în minatură, în interior era inscripționat Mazal Tov (Noroc). Cel din imagine face parte din colecția Metropolitan Museum of Art. 

O tradiție ceva mai veche(posibil din Evul Mediu), amintește un ritual pe care îl mai întâlnim și acum la tinerii romantici. Un inel de metal era tăiat cu ocazia logodnei și era considerat un gaj al legăturii dintre cei doi parteneri. Conform unor legende, care circulă încă din Antichitate, inelul de logodnă și verigheta se poartă pe inelarul de la mâna stângă, fiindcă o arteră leagă degetul respectiv de inimă.
Iar la final, iată și simbolurile asociate fiecărei aniversări a căsătoriei.
1 an - nunta de bumbac.
2 ani – nunta de piele.
4 ani- nunta de ceară.
5 ani- nunta de lemn.
10 ani- nunta de cositor.
12 ani- nunta de mătase.
15 ani-nunta de cristal.
20 de ani- nunta de porțelan.
25 de ani- nunta de argint.
30 de ani- nunta de perle.
35 de ani- nunta de rubin.
40 de ani- nunta de smarald.
50 de ani- nunta de aur.
60 de ani- nunta de diamant.
70 de ani- nunta de platină.






joi, 15 octombrie 2015

De la inelul de logodnă la verighetă I

Inelul de logodnă este o invenție relativ recentă. Precum rochia albă de mireasă, inelul de logodnă, cu o ornamentație bogată și dintr-un metal prețios, se impune în secolul al XIX-lea. În secolele anterioare, viitoarea mireasă prime de la cel care avea să îi fie soț un coș plin cu stofe pretioase si dantele, șaluri bogat brodate, evantaie parfumate, diverse coliere și inele.
Reproducere după o bijuterie din epoca victoriană, aur și email.
În mediile rafinate și cu dare de mână, coșul de logodnă era o afacere serioasă fiincă indica poziția socială și puterea financiară a mirelui. În mediile modeste, logodnica se mulțumea cu o broșă sau un un inel, bijuterii lipsite de pietre pretioase, care vorbeau mai mult de sentimente și mai puțin de poziția socială. De cele mai multe ori, astfel de bijuterii, indiferent de valoare, erau decorate cu două inimi sau mâini unite (semnificație magică).

Inel de logodnă din secolul al XVIII-lea
În unele cazuri, un simplu anou de metal pecetluia legătura dintre viitorii miri.
După 1800, inelul de logodnă se impune în societatea europeană, preferate fiind bijuteriile de familie, purtate de mai multe doamne cu un mariaj fericit și binecuvântat cu copii. Inelul capătă astfel o putere benefică, el urma să îi ofere tinerei promisiunea unui destin fericit. Nenumărate legende și simboluri legate de puterea și semnificația pietrelor prețioase s-au impus printre miturile și credințele europene, ele fiind amintite și acum în lumea bijutierilor. Diamantul este asociat   ideii de inocență și puritate, rubinul- dragostei reciproce, safirul-fidelității și dragostei, smaraldul- iubirii adevărate, perla-vieții îndelungate, iar topazul- fidelității.
Wallis si inelul de logodna

În 1937, atunci când s-a logodit cu Wallis Simpson, ducele de Windsor (fostul Eduard al VIII-lea, regele Angliei) a apelat la Louis Cartier pentru inelul de logodnă. Bijutierul francez s-a întrecut pe sine, oferindu-i printului îndrăgostit un smarald cu o tăietură unică. Gestul ducelui a instituit o cutumă care mai persistă și în zilele noastre, inelul de logodnă trebuie să fie ales în funcție de posibilitățile financiară și poziția socială a viitorului mire.
Doamna putea/poate să îi ofere și ea un dar alesului: un ceas sau o perche de butoni.
Despre verighete, semnificația lor și cum se purtau în trecut, într-o postare viitoare.