După o
pauză, ce-i drept cam lungă, vă invit să reluăm povestea inelelor. Astăzi, vă
propun să descoperim istoria și semnificațiile verighetelor și inelelor dăruite
în timpul ceremoniei de căsătorie. Mulți
dintre noi le asociază mariajului religios, când preotul le
binecuvântează și fericitul cuplu le privește cu emoție și încântare.
Amintită
încă din epoca romană, când avea scopul să pecetluiască unirea dintre miri,
verigheta a fost purtată până în secolul al XIX-lea numai de către doamne. Mireasa
primea în ziua nunții un inel cu piatră prețioasă (de preferat, un diamant) sau
un simplu anou dintr-un metal mai mult sau mai puțin modest (în funcție de
statutul social al cuplului).
 |
| Lorenzo Lotto, Marsilio Cassotti și soția sa Faustina, 1523, ulei pe pânză, Muzeul Prado, Madrid. Tabloul a fost comandat de tatăl mirelui și surprinde tocmai momentul când tânăra primește inelul de la soțul său (un simplu anou de aur). Amorașul care le prinde jugul de umeri simbolizează legătura indestructibilă dintre soți, iar frunzele de laur-bogăția, fertilitatea. |
Nenumărate
tablouri din Renaștere surprind cuplul în ziua nunții, când mirele îi pune
alesei pe deget inelul, altele o înfățișează pe tânăra doamnă, la câțiva ani de
la căsătorie, cu o bijuterie strălucitoare pe inelar sau arătător, iar pe degetul mic
cu inelul sigiliu, cu ajutorul căruia însemna diverse lucruri din gospodărie.
 |
| Bronzino, Eleonora de Toledo, 1543, ulei pe lemn, Galeria națională,Praga. Doamna poartă, pe arătător, inelul primit de la soțul ei, Cosimo de Medici. Inelul a fost descoperit, în anii 40, în mormântul Eleonorei. Astăzi face parte din colecția muzeului Pitti. |
Poate
vă întrebați de ce purta doar mireasa un inel care simboliza legătura dintre două persoane. În epoca Renașterii
și nu numai, căsătoria era văzută ca o intrare a tinerei în familia și sub
autoritatea soțului. Ea trecea din autoritatea paternală în cea maritală,
devenea soția credincioasă, care trebuia să își iubească, asculte și urmeaze
soțul, iar inelul tocmai acest lucru simboliza. Au fost, însă, și domni care au purtat pe inelar un anou de aur ce amintea de legătura maritală.
La sfârșitul Renașterii, în ghetoul din Veneția, își face apariția un inel de căsătorie
absolut minunat, din aur și email. Cu o formă stranie la prima vedere, el
reprezentă templul de la Ierusalim, în minatură, în interior era inscripționat Mazal Tov (Noroc). Cel din imagine face parte din colecția Metropolitan Museum of Art.
O tradiție
ceva mai veche(posibil din Evul Mediu), amintește un ritual pe care îl mai
întâlnim și acum la tinerii romantici. Un inel de metal era tăiat cu ocazia
logodnei și era considerat un gaj al legăturii dintre cei doi parteneri. Conform
unor legende, care circulă încă din Antichitate, inelul de logodnă și verigheta se poartă pe
inelarul de la mâna stângă, fiindcă o arteră leagă degetul respectiv de inimă.
Iar la
final, iată și simbolurile asociate fiecărei aniversări a căsătoriei.
1 an - nunta
de bumbac.
2 ani –
nunta de piele.
4 ani- nunta
de ceară.
5 ani- nunta
de lemn.
10 ani-
nunta de cositor.
12 ani- nunta
de mătase.
15 ani-nunta
de cristal.
20 de
ani- nunta de porțelan.
25 de
ani- nunta de argint.
30 de
ani- nunta de perle.
35 de
ani- nunta de rubin.
40 de
ani- nunta de smarald.
50 de
ani- nunta de aur.
60 de ani- nunta de diamant.
70 de ani- nunta de platină.
