Colecția împărătesei Eugénie și o întâlnire diplomatică memorabilă

    Acum câțiva ani, atunci când am vizitat castelul de la Fontainebleau, am descoperit cu uimire, printre nenumăratele minuni renascentiste, o pictură de secol XIX. Nimic nou o să spuneți, palatul a cunoscut nenumărate restaurări/modificări în secolul XIX, dar ce mi-a atras atenția, în acea pictură monumentală, a fost exotismul subiectului și faptul că aproape puteam să iau parte la întâlnirea a două lumi. Misterul Orientului și uimirea Europei păreau să fi prins viață în fața privitorului curios. Dar despre ce tablou este vorba? Unul puțin cunoscut- Réception des ambassadeurs du Siam (Primirea ambasadorilor Siamului), datorat unui pictor uitat și el astăzi- Jean-Léon Gérôme (1824-1904).  Tabloul, comandat de Napoleon III,  s-a dorit o imagine a strălucirii și puterii celui de-al doilea imperiu francez. Autorul a pornit de la un eveniment diplomatic care a stârnit uimire și interes la curtea imperială- primirea ambasadorilor regelui Siamului, Rama IV Mongkut, la Fontainebleau, în 27 iunie 1861.

          Pictat de-a lungul a trei ani (1861-1864), tabloul s-a dorit o frescă monumentală a relațiilor diplomatice dintre Imperiul francez și exoticul Siam. Pictorul, ajutat de fotografiile lui Nadar, a reușit să surprindă bogăția și strălucirea hainelor ambasadorilor, care au parcurs imensa sală de bal de la Fointainebleau în parte labe :), conform etichetei din regatului oriental. Departe de a fi un gest de umilință, acest ceremonial diplomatic evocă ideea de respect, iar pentru  Franța nu era o premieră.  În secolul  XVII, ambasadorii Siamului au parcurs la fel Sala Oglinzilor de la Versailles,  spre uimirea și încântarea curții lui Ludovic XIV. 

Prim planul tabloului nu este dominat doar de cortegiul diplomatic, o prezență feminină, usor uimită de ceea ce vede, ne atrage atenția.  Este vorba de împărăteasa Eugénie, reprezentată alături de Napoleon III și prințul imperial.  Eugénie, interesată de arta orientală, a inaugurat, în 1863, chiar la Fontainebleau, un muzeu dedicat Extremului Orient, ce reflecta gustul și curiozitatea epocii pentru o civilizație puțin cunoscută. Tot in prim planul tabloului, în partea dreaptă, putem admira câteva dintre darurile regelui Siamului care s-au transformat în exponate în muzeul împărătesei: umbrele etajate, o letică, evantaie, costume, o coroană de ceremonie, etc.

Darurile dragostei-o poveste medievală

            Ultimele săptămâni, cu “invazia” generalizată de inimioare, flori și felicitări, m-au făcut să mă gândesc la originile darurilor dintre  îndrăgostiți și la semnificația acestora de-a lungul timpului.

            Poate o să vă mire, dar evul mediu este locul unde se naște această tradiție. Dacă în Roma antică bărbații „cumpărau” accesul la farmecele unor femei de condiție modestă (liberte, prostituate, etc),  nu același lucru se întâmpla în Europa amorului curtenesc, unde doamna se bucură nu doar de privilegiile statutului social, ci și de dorința domnilor de a-și etala bunele maniere.  Așa își fac apariția diverse daruri care le permit îndrăgostiților o apropiere, dacă nu reală, măcar simbolică. Punga sau tașca, deopotrivă maculină și feminină, se prindea la talie cu ajutorul unei centuri. Teribil de utilă, într-o epocă în care buzunarele nu își făcuseră apariția, era asociată în mentalul medieval cu organele genitale feminine sau masculine.

            Tot în evul mediu, diverși apologeți ai dragostei curtenești insistă asupra valorii simbolice a darurilor, ele nu aveau scopul să o oblige pe doamnă sau să o pună într-o situație jenantă. Dragostea se câștigă, nu se cumpără, iată ce ne învață oamenii evului mediu.  Printre darurile  ce puteau fi acceptate de doamnă se numărau parfumurile, inelele, mănușile, batistele și alte obiecte care făceau parte din arsenalul cochetăriei feminine. Farmecul acestor obiecte nu stătea în valoarea lor, ci în faptul că îi permiteau iubitului o apropiere indirectă  de doamna dorită ( parfumul atingea trupul adoratei, iar inelul imita gestul matrimonial).  O puternică tentă erotică aveau și darurile care se constituiau într-un gaj al căsătoriei-papucii de casă, centuri cu diverse broderii, piepteni sau ace de păr (faimoși au rămas pieptenii din fildeși cu imagini amoroase-asediul cetății dragostei). Pe lângă darurile sofisticate,  documentele mai amintesc schimburi de fructe între logodnici sau cupe de vin dăruite doamnei care urma să fie curtată.  

Dacă vreți să aflați toată povestea darurilor dintre îndrăgostiți și să găsiți eventuale surse de inspirație J, vă recomand  două dintre cărți care au stat la baza documentării mele.

Jean Claude Bologne, Istoria cuceririi amoroase, trad. Diana Morărașu, București: Nemira Publishing House, 2009.

Jean Verdon, Dragostea în evul mediu: trup, sexualitate și sentiment, trad. Dana-Ligia Ilin, București: Humanitas, 2009.