Vizite parfumate - Le Grand Musée du Parfum, Paris

Deschis la sfârșitul anului 2016, Le Grand Musée du Parfum a suscitat încă de la inaugurare curiozitatea turiștilor, dar și interesul celor pasionați de efemera și extravaganta lume a miresmelor.  De când am auzit proiect, mi-am tot dorit să revin la Paris și să mă dedic ocupației mele preferate: slalomul printre muzee și expoziții.

 Cu câțiva ani înainte, un alt muzeu al parfumului, cel deschis sub auspiciile firmei Fragonard, mă încântase și mă enervase în egală măsură. Fondul muzeal este interesant, nenumărate flacoane, vase folosite la decantări și amestecuri, un alambic uriaș, tablouri, detalii legate de modurile de parfumare și cam atât. Nici o experiență olfactivă propriu-zisă. Un ghid fermecător îți explică nenumărate tehnici și metode de obținere a parfumurilor, iar apoi te invită să testezi colecțiile firmei și încearcă să te convingă să cumperi diverse ape, săpunuri, pudre, etc. Produse de calitate, nu neg acest lucru, având la bază esențe obținute la Grasse, totuși dezamăgirea rămâne.

Așa că ideea unui muzeu care îmbină istoria parfumurilor cu experiențe olfactive diverse și permite vizitatorului să se familiarizeze cu diferite arome, gusturi și ritualuri pare tentantă.

 Îmi planific vizita cu grijă. Evit să mă parfumez în dimineața respectivă și înfruntând cu stoicism ploaia pariziană și ușoara depresie generată de sfârșitul vacanței ;), ajung în centrul elegant al metropolei franceze, pe Faubourg Saint-Honoré, la numărul 73. Muzeul este găzduit într-un imobil din secolul al XVII-lea, iar din curtea interioară diverse arome florale intâmpină vizitatorul. Muzeul este aproape pustiu, primesc un audio-ghid sofisticat, care va memora preferințele mele olfactive și îmi va permite să păstrez câteva impresii legate de itinerariul propus de muzeu.

Parcursul începe cu o scurtă introducere istorică, centrată în jurul unor personaje celebre (regele Solomon, Cleopatra, Marc Antoniu, Ludovic al XIV-lea, Coco Chanel). Vizitatorul descoperă cu ușurință gusturile și ritualurile relgioase și cosmetice din diverse epoci, rolul ocupat de nenumărate arome în istorie. Élisabeth de Feydeau oferă o panoramă istorică excelentă, bine documentată și accesibilă publicului. Avem, apoi, șansa să ne delectăm cu mirosul de mir și alte rășini, cu ambră vanilată și mosc înțepător, cu apa reginei Ungariei sau cu Oțetul tâlharilor. Nu sunt uitate nici  primele ape de colonie. Miros cu atențeie totul, îmi notez în ghidul electronic și constat că moscul, ce înmiresma cochetele veacului al XVII-lea și al XVIII-lea mi separe greu de suportat. Descopăr apoi sala de primire a casei Houbigant (lambriuri elegante și rafturi pline de arome), și modul cum au fost lansate parfumurile la marile expoziții universale.

La etaj, parcursul devine senzorial, îmi testez capacitățile olfactive, mă delectez cu tot felul de instalații savante, care reproduc arome diverse (madlenele, ploaia de vară, pădurile, râurile de munte,vegetația tropicală, etc).  Lucrurile devin incitante, când mi se propune să testez miresme interzise sau scandaloase (canabis sau budoar libertin). De reținut – nu sunt accesibile celor mici și au doar un rol ilustrativ. Nu vă imaginați că am plecat de la muzeu cuprinsă de o euforie inexplicabilă!

 Dar partea cea mai interesantă este orga de materii prime, care oferă vizitatorului posibilitatea să miroasă și să descopere istoria a nenumărate componente din lumea parfumeriei  (vanilie, iasomie, trandafir sau citrice până la diverse molecule de labortor sau esențe rare – oud-ul, de exemplu). Vizita  se încheie cu o serie de interviuri acorate de diverși parfumieri celebrii: Jean-Claude Ellena, Mathilde Laurent, Dominique Ropion. Aflăm câteva taine din lumea plină de experimente și de savori a nasurilor celebre.

Îmi rămâne intipărită în minte replica Mathildei Laurent la întrebarea legată de alegerea parfumului personal: o persoană care refuză să se parfumeze fiindcă nu a găsit parfumul care să îi corespundă îi dă de gândit unui creator de parfumuri și reușește să îl impresioneze.  Într-o lume în care toți suntem tentați să testăm, să acoperim mirosurile naturale, cel care preferă doar propriul miros, fără  artificii inutile, are ceva de spus. E pentru lumea nasurilor cazul cel mai interesant.

La finalul vizitei, un concept-store bine garnisit cu mărci ultra cunoscute dar și confidențiale îl provoacă pe vizitator să își descopere aroma favorită. Surpriza plăcută a fost pentru mine standul  Les Liquides Imaginaires. Descoperisem apele sacre, arborante și mundane prin diverse parfumerii, dar îmi doream să testez totul în liniște, fără consilieri de vânzări și presiunea privirilor lor  enervate. Ezit între Sancti și Succus, dar mirosul de tâmâie și mandarină din primul parfum mă convinge să încerc și exagerez, ca de obicei. 
La ieșire nu ratez librăria, poate cel mai  interesant punct al vizitei. Aici, cei dornici să aprofundeze subiectul găsesc o bibliografie pe măsură, alături de tot felul de recipiente mirosind a ambră și de  lumânări  Fornasetti.  Îmi aleg jurnalul lui Jean-Claude Ellena, dedicat unui an de experiențe olfactive.

O ceată de liceeni gălăgioși invadează muzeul, o vizită școlară perturbă liniștea imobilului și istoria aromelor. Este timpul să plec. În curtea muzeului, curenții de aer îmi reîmprospătează parfumul, aroma de mandarina aproape că nu se mai simte, tămâia a căpătat un  corp senzual, ușor afumat, acru, ce îmi aduce aminte de asprimea vetiverului și de carnalitatea oud-ului mirosite mai devreme.

Primele impresii – un parcurs ludic și interesant pentru cei care doresc să se inițieze în sofisticata lume a miresmelor. Vizita devine ușor plictisitoare pentru cei preocupați de fenoment, care au studiat diverse lucrări de specialitate și au o experiență olfactivă. Un plus – diverse expoziții care permit inclusiv specialiștilor să descopere  noutățile și experimente din domeniu. Dacă doriți, puteți opta pentru un tur ghidat sau un atelier desfășurat în jurul unei materii prime (trandafirul, iasomia, etc).

Dintre cele două expoziții aflate în plină desfășurare în acel moment, cea mai interesantă mi s-a părut cea a lui Chantal Sanier, Subodore, o interpretare olfactiva a diverse personaje din istoria Franței. Chiar dacă parcursul are o puternică notă imaginativă și persoanală, autoarea reușește să  evoce contextul istoric și gusturile epocii, orientând vizitatorul spre parfumurile, pomezile și mirosurile dintr-o anumită perioadă istorică. 

 Printre galerii de artă, magazine de lux, gaze de eșapament și  aroma galetelor cu cremă de migdale, un nou muzeu și-a făcut intrarea în istoria culturală și olfactivă a Parisului. Dacă ajungeți în capitala franceză nu îl ratați, poate vă descoperiți noi afinități olfactive!

Povestea din tablou – Nicolas Larmessin, Parfumierul, gravură, a doua jumătate a secolului al XVII, Muzeul Carnavalet, Paris.

Vă propun, astăzi, o nouă rubrică dedicată unor tablouri, gravuri și fotografii celebre. Fiecare imagine are o poveste, traduce spiritul și gusturile unei epoci; în câteva fraze și recomandări bibliografice, vă invit să descifrăm împreună povestea din tablou.

 Rubrica este inaugurată de un domn, este vorba de Nicolas Larmessin (1632-1694), un gravor francez, care se amuză să surprindă, într-o lucrare (cu iz de caricatură), o îndeletnicire la modă, generatoare de faimă și bani, în epocă, cea de parfumier.

Elegant îmbrăcat, pentru a se prezenta în fața înaltei clientele (curtea de la Versailles, nobilii, burghezii cu stare), domnul pare un magazin de cosmetice ambulant. Pe cap poartă o pălărie ciudată din care iese fum, de fapt este un vas special gândit pentru fumigații plăcut mirositoare. Strămoșul lumânărilor parfumate din zilele noastre, obiectul avea drept scop îndepărtarea miasmelor, ce aduceau molimele (ciuma). Pe post de epoleți la haină stau câteva evantaie cochete, parfumate și împodobite cu dantelării și miresme florale. Introduse la curtea Franței de Caterina de Medici, au devenit repede un mod de apărare în fața mirosurilor neplăcute, dar și un semn de cochetărie. În îndepărtatul secol al XVII-lea, medicamentele aveau un suflet parfumat; plantele, rășinile, parfumurile animale și apele aromate aveau un dublu scop: medical și cosmetic. Rolul tuturor aromatelor nu era legat doar de seducție și lux, ca în zilele noastre, ci și de asigurarea unei protecții parfumate în fața vaporilor veninoși ai ciumei.

În mâna dreaptă, domnul nostru ține o bucată de piele de Spania, de cea mai bună calitate, utilizată pentru fabricarea mănușilor parfumate, căci primii parfumieri și-au început cariera în lumea tăbăcăriilor, la Grasse, unde au încercat să îmbibe în arome de trandafiri, violete, mosc, etc, bucățile de piele. În cealaltă mână, are mici bucăți de săpun, aromate cu violete, mosc, portocale,clienții utilizându-le pentru un spălat uscat ;) .

Pe piept poartă o etajeră plină de unguente, creme și uleiuri parfumate. Pastilele cu mosc, pudră de iris, lemn de aloe,petale de trandafir roșu,lămâie, portocală și ambră erau menite să purifice respirația sau erau rezerve pentru diverse fumigații.

Parfumierii mai comercializau și ape aromate (alcoolate ce aveau la bază trandafirii, rozmarinul, cimbrul, lavanda, etc): apă de trandafiri, apă angelică, apă de Damasc, apă de lavandă. Faimoase în epocă erau batistele Venerei (infuzie de vin alb, gumă arabică, borax,  ceruză, diverse uleiuri, lămâie, coji de ouă, oțet) erau folosite pentru curățarea și îngrijirea tenului (un dezastru, în realitate, din cauza ceruzei). Oțetul parfumat era  la odinea zilei. Frica de apă, care deschidea porii și putea duce la răspândirea ciumei, a generat înmulțirea loțiunilor, cremelor, unguentelor ce aveau drept scop curățarea uscată și parfumarea corpului.

Tot de brasla parfumierilor ținea și comerțul cu tutun parfumat, cu apa și lichiorul de ceai, utilizate în scopuri medicale, dar și cosmetice.

Lectura ideală: Brigitte Munier, Odeurs et parfums en Occident. Qui fait l'ange fait la bete, ed. du Felin, 2017.

Lecturi parfumate I

La  începutul primăverii, vă propun  câteva lecturi înmiresmate, gândite inițial drept bibliografie pentru cursanții de la istoria parfumului, cărora le-am pus răbdarea la încercare cu postările mele întârziate. Așadar, după o lungă aventură olfactivă printe rafturile bibliotecilor, dar și în mediul virtual, iată o scurtă selecție.

Mandy Aftel, Istoria parfumului, Baroque Books and Arts, 2015. O lucrare plăcută, cu nenumărate rețete, autoarea nu stăpânește foarte bine informațiile istorice, compensează însă prin informații tehnice.  Din păcate, nu veți găsi prea ușor  ingredientele propuse de autoare, in forma naturală.  Este o introducere ludică în lumea parfumurilor pornind de la povesta unor ingrediente de bază.  Se adresează, în special, celor care doresc să se inițieze în secretele fabricării parfumurilor și mai puțin celor interesați de lumea creațiilor de nișă, de parfumuri emblematice, etc.

Cele patru anotimpuri in viziunea Guerlain
https://www.lvmh.com/news-documents/news/guerlain-unveils-exclusive-four-seasons-fragrance-collection/

Esențial rămâne studiul antropologului francez  Annick Le Guérer, Le Parfum des origines à nos jours, Odile Jacob, 2005. O găsiți la biblioteca Institulului francez și dacă doriți să aflați istoria nenumăratelor ingredient și arome rare din Antichitate până la creatorii contemporani, merită să o citiți. Autoarea reușește să surprindă transformările prin care a trecut parfumul de-a lungul istoriei, de la sacru la profan, de la terapie la seducție.

Puteți arunca o privire și pe  amplul studiu elaborat de  Brigitte Munier, Odeurs et parfums en Occident. Qui fait l’ange fait la bête, ed. du Félin, 2017. O lectură erudită, multidisciplinară, ce pornește din lumea antică pentru a ajunge la experimentele și viziunile contemporane legate de universul olfactiv.

Tot din domeniul academic vine și abordarea lui Alain Corbin, Miasmă și mireasmă. Simțul mirosului și imaginarul social în Franța secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea ed. Fides, 2013. O lectură obligatorie pentru cei fascinați de romanul lui Patrick Süskind, Parfumul. În epocă, cititorii au remarcat influența istoricului francez  asupra romancierului, mai ales la nivelul descrierilor olfactive (cele două scrieri au fost publicate la câțiva ani distanță).

Pentru cei care nu au timp/chef să își formeze un raft dedicate lecturilor parfumate, dar totuși vor să cunoască istoria parfumeriei, Béatrice Boisserie a compus un scurt ghid, Le Parfum “101 questions sur”,La Boétie, 2014. De la întrebări de genul: “Care a fost primul parfum modern?”, până la altele mult mai deranjante: “Care este adevăratul preț al parfumului?”, autoarea ne ajută să ne facem o imagine de ansamblu despre istoria parfumului,să descoperim creațiile emblematice și casele celebre,iar, în final, să ne înțelegem propriul sistem olfactiv.

Nicolas de Barry, 101 parfums à découvrir. Avec la collaboration d’Aitana Lopez de Carrion, ed. Dunod, 2014. Autorul a devenit cunoscut prin reconstituirea universului olfactiv din diverse epoci  (a studiat registrele de cheltuieli, scrisorile, jurnalele unor personalități și gusturile epocilor respective), mai multe amănunte pe www.nicolasdebarry.com.

Tot o istorie a parfumului, prin intermeiul unor creații mitice ne oferă și  Luca Turin & Tania Sanchez,  Perfumes: The A-Z Guide/ The Little Book ofPerfums. The 100 Classics, Profile Books ltd, 2011.

Povestea unor parfumuri celebre de la Jicky de la Guerlain la Angel de la Mugler, o datorăm expertului Michael Edwards, Perfume Legends: French Feminine Fragrances, Crescent House Pub, 1999. Chiar dacă cercetarea se oprește în 1998, cartea merită cumpărată și studiată. Ca să vă faceți o idee despre clasificările propuse de Edwards, referitoare la grupurile de parfumuri, aruncați o privire pe site-ul lui www.fragrancesoftheworld.com. Nu ocoliți secțiunea Q&A pentru o scurtă introducere în secretele parfumurilor.

Iar prentru cei care doresc să se familiarizeze cu valorile parfumeriei franceze, pot începe cu scrierile lui Jean-Claude Ellena (nasul din spatele unor creații mitice de la Hermes, Bulgari, etc.), Perfume.The Alchemy of Scent, New York: Arcade Publishing.

Pentru francofoni, o conferință care merită ascultată, Ellena își prezintă  cărțile scrise de el, dar și lecturile favorite, așa că aveți și bibliografia și părerile autorului. Înțelegem și cum lucrează un „nas”.

http://www.ifm-paris.com/fr/ifm/mode-luxe-design/conferences-publiques/podcasts/item/96026-parfum-la-creation-est-un-recit.html

Saga familiei Guerlain este evocată de Élisabeth de Feydeau într-o amplă frescă istorico-olfactivă, Le roman des Guerlain, Flammarion, 2017. Puteți asculta și un amplu interviu dedicat lui Jacques Guerlain. Un deliciu auditiv și intelectual, cu citate din Proust…

http://www.europe1.fr/emissions/au-coeur-de-l-histoire/les-grands-portraits-dau-coeur-de-lhistoire-guerlain-2994188

 Ironii și adevăruri deranjante despre cât contează publicitatea, prețul și cât de puțin conținutul flaconului de parfum  găsiții în  articolul dedicate parfumului din  Lux lexicon de Alexander Marguier, Baroque Books and Arts, 2014[1].

Site-ul  meu favorit dedicate parfumurilor : http://www.auparfum.com/.  Personal o citesc cu incantare pe Jeanne Doré (un pseudonim, doamna lucreaza in lumea parfumurilor,  probabil chimist/ evaluator intr-o mare firma de esente, parfumuri, etc.  scrie din interiorul breslei, e cunoscuta pentru limba ascutita, de aceea isi si ține secreta identitatea). Interesante la acest site sunt publicațiile și librăria on-line, mai ales revista olfactivă Nez, La Revue merită o lectură - http://www.nez-larevue.fr/nez-la-revue-olfactive/

Până acum au apărut două numere, abordările sunt interesante, dar și pe înțelesul muritorilor. Pentru cei care vor să se familiarizeze cu lumea parfumurilor, cu diverse semnificații istorice, cu materii prime rare sau să descopere portretele unor creatori celebrii,  publicația pariziană le este mai mult decât utilă. Un alt aspect interesant – mici prezentări dedicate firmelor de nișă și creațiilor lor, care uneori  ne impresionează prin prețuri, dar nu și prin calitate.

Anglofonilor li se pregătește un număr în mai, integral în limba engleză.

 La final, o rețetă înmiresmată, venită tocmai din evul mediu:

Pernă parfumată așa cum aveau seniorii francezi

Ingrediente:
Foi de mentă piperată, Flori de mușețel, Flori de lavandă

Petale de trandafir puternic mirositoare, Frunze și flori de maghiran. 
Le uscăm la soare, iar apoi le punem într-un săculeț de bumbac.
Nu se doarme pe ea,  se pune amestecul  într-o față de pernă de satin (sau  mătase brodată, venită din Orient, în epoca cruciadelor ;) )  și se așează lângă celelalte perne[2].

---

[1] Studii  interesant in acest sens și la Mark Tungate, Fashion Brands, Kogan eds.,  2008 & Jean Castarède, Histoire du luxe en France. Des origines à nos jours, éd.Eyrolles, 2007.

[2] Catherine Donzel, Le Parfum. Les Carnets de la mode, ed. du Chêne, 2000 (cartea o găsiți la biblioteca Institutului Francez, vă oferă informații și sfaturi interesante).

Dileme parfumate

În această dimineață, cutia poștală era pe punctul să explodeze de la atâtea pliante publicitare frumos colorate. Printre ele și un catalog de la un magazin de cosmetice și parfumerie, cu variante de cadouri parfumate pentru iubiți/iubite, mame, frați, colegi, etc.  În prejma sărbătorilor de iarnă, abundența de arome din bucătărie, din cafenele și de aiurea ne îndeamnă să facem un gest frumos față de cei dragi și să le dăruim un parfum, o apă de toaletă sau o loțiune/ulei de corp puternic aromate. Dar oare procedăm corect? Mulți dindre dumneavoastră veți spune că da. În fond, istoria e plină de exemple de acest gen: de la Regii Magi până la diverse întâlniri diplomatice, parfumurile rare, uleioase, venite din Orient erau la ordinea zilei. În semn de ospitalitate, un nobil francez din secolul al XIV-lea încerca să facă rost de doi saci de petale de tandrafiri pentru baia unui oaspete regal, iar tutunul parfumat făcea furori printre darurile din secolul al XVIII-lea. Și astăzi, în Orient, oaspeții sunt parfumați atunci când vin în vizită, în semn de prietenie și de respect.

Flacoane de parfum din evul mediu

Ce a mai rămas în zilele noastre din aceste gesturi? Obiceiul marilor firme de a oferi salariaților seturi de cosmetice/parfumuri de la firme celebre. De cele mai multe ori, sunt asa numitele cofrete de descoperire, care au rolul de a familiariza primitorul cu produsele și  aromele casei repective.  Dăruirea unui parfum rămâne însă o problemă delicată. Dacă cunoaștem  numele parfumului utilizat de persoana în cauză și suntem destul de apropiați de ea să îi știm gusturile și preferințele,  lucrurile sunt ceva mai ușor de rezolvat. Gestul rămne unul profund personal, marchează aproierea de o persoană, intrarea în cercul ei de intimi.  Parfumul ține de ADN nostru, se adaptează nu doar PH nostru, dar și stărilor emoționale, intelectuale, etc.  Ideal este să îl testăm în prealabil, să vedem cu reacționează de-a lungul unei zile și cât de mulțumiți suntem de el. Reclamele și  vedete asociate repectivelor arome nu ar trebui să conteze.

 Atunci când oferim unei persoane un parfum, nu vrem doar să îi facem o bucurie, ci și să îi impunem propriul nostru univers olfactiv, preferințele și viziunea noastre despre cum ar trebui să miroasă. De aceea mulți expeți în bune maniere ne recomandă să evităm oferirea unui parfum, gestul fiind mult prea intim.  Dacă totuși vrem să facem acest gest, este bine să optăm fie pentru o aromă ușoară, adaptabilă  (o apă de toaletă, cu o concentrație ceva mai slabă) fie să ne orientăm spre cofretele de descoperire (Chanel ne amenință pentru anul viitor cu un set  dedicat exclusivităților). Scopul cadoului este să îl familiarizăm pe celălalt cu o aromă anume, cu creațiile unui artizan celebru sau cu istoria unei  case celebre.  

Dacă vreți să aflați  povestea din spatele unor creații celebre, dar și aspecte practice, vă aștept, din 12 ianuarie la Fundația Calea Victoriei, la o incursiune în lumea miresmelor.  Înscrieri aici.

Parfumul doamnelor de odinioară- Eau de Cologne Impériale (Guerlain,1853)

O simplă vizită la reprezentanțele și standurile marilor case de parfumuri pariziene ne poate provoca nostaligii olfactive și istorice. În plină inflație de miresme, când orice casă de modă, vedetă, artist sau patiser își lansează sau participă la elaborarea unei game de parfumuri/cosmetice, marile case încearcă să readucă în prim plan propria lor istorie și parfumurile care le-au făcut celebre. Destinate multă vreme unei caste de inițiați și colecționari cu dare de mână, ele au devenit, în ultimul timp, accesibile marelui public, dacă nu la nivel financiar (costă, în continuare, o mică avere), cel puțin la nivel olfactiv. Așezate pe console elegante, uneori sub un clopot de sticlă,atunci când vorbim de un flacon de colecție, minunatele creații exclusive ale caselor Guerlain sau Chanel fac să viseze miile de trecători curioși din metropola franceză.

Eu m-am oprit, dintr-o curiozitate istorică și personală, la standul Guerlain, unde m-am delectat, pentru câteva minute bune, cu toate apele parfumate create de nasurile casei de-a lungul timpului. Un motiv în plus să vă povestesc despre începuturile casei și despre o clientă faimoasă.

În 1820, Pierre François Pascal Guerlain (1798-1864)a deschis pe Rue de Rivoli un magazin cu diverse parfumuri, pudre și cosmetice (un fel de drogherie, dacă vreți). De formație chimist și farmacist, el și-a atras rapid faima în Paris numărând o clientelă de elită. Dar adevărata glorie avea să vină în 1853, când a creat pentru eleganta și capricioasa Eugenia de Montijo, soția împăratului Napoleon al III-lea, o apă parfumată, ușoară și proaspătă. Pretențioasă, împărăteasa respingea aromele orientale, carnale, preferând mireasma proaspătă și răcoritoare a agrumelor (notă de vârf-citrice, alte arome:neroli, rosmarin).  Secolul al XIX-lea este dominată de o adevărată pasiune pentru apele parfumate. Doamnele respectabile,conform moralei victoriene, erau adeptele aromelor usoare, florale. Orientalele, carnale și scandaloase erau slăbiciunea seducătoarelor și cocotelor.

Dar nu numai aroma ne interesează, flaconul a făcut și el istorie și încă face. Comandat de Pierre François Pascal Guerlain artizanilor de la Pochet du Courval, flaconul inspirat, susțin istoricii casei, de colana din Place Vendôme, a fost ornat cu 69 de albine, colorate manual cu pudră de aur. Alegera albinelor nu a fost întâmplătoare, ele simbolizau nu doar bogăția și prosperitatea familiei imperiale, dar sugerau și calitățile materne, protectoare și binefăcătoare ale împărătesei. Pe eticheta de pe flacon erau figurate însemnele imperiale: coroana, acvila și sceptrul. Flaconul era sigilat cu membrană animală (astăzi, procedeul s-a păstrat, dar se folosește membrană artificială), un șnur și o mică pecete din ceară (astăzi, este din metal și are simbolul casei).

Încântată,Eugénie a acordat casei Guerlain protecția sa, fiind ridicată la rang de furnizor imperial (Parfumeur Breveté de Sa Majesté). Semn al reușitei stă și faptul că parfumeria se mută de pe Rue de Rivoli pe exclusivista Rue de la Paix, acolo avea să își încâte regalii clienți cu diverse parfumuri create pe măsură. Regina Victoria, împărăteasa Elisabeta de Bavaria (Sissi, pentru cunoscători) și alte capete încoronate apelau la casa franceză. Conform legendelor, în ajunul unei călătorii imperiale, doi furnizori se prezentau  la palatul Tuileries, Guerlain și Louis Vuitton. Parfumerul îi aducea Eugeniei flacoane impense cu apa imperială (recipient de 1 litru). Doamna dorea să își înmiresmeze crinolinele înainte să le pună în cuferele impermeabile gândite de casa Vuitton. Într-un voiaj în Marea Britanie, nenorocirea s-a produs: cuferele împărătesei s-au piedut pe drum, ea fiind nevoită să se mulțumească cu creatorii și parfumerii reginei Victoria. În plan olfactiv, Eugénie a făcut o descoperire interesantă- parfumurile de la Creed. Nasul britanic și-a făcut intrarea în lumea bună pariziană, grație împărătesei.

Ce mai rămâne astăzi din toată această poveste? în primul rând,albina- simbolul casei, ea ne-o reamintește pe una dintre inițiatoarele luxului francez, din secolul al XIX-lea. Dar și o aromă încântătoare, proaspătă și ușoară, care nu a îmbătrânit deloc și care poate fi o alegere olfactivă fericită. Iată filmul de prezentare realizat de casa Guerlain, în 2013, când flaconul a împlinit 160 de ani.

Astăzi, apa imperială se comercializează într-un flacon împodobit cu albine, la cerere se poate grava cu numele cumpărătorului și sufla cu aur.

Iar dacă vreți să aflați istoria a nenumărate arome si să le testăm, vă invit la atelierul de la Fundația Calea Victoriei.

P. S. Mi-ar plăcea să îmi spuneți, în comentarii, povestea cărui parfum vreți să o aflați și de ce ☺

Cronici efemere 2

În decembrie, toți suntem cuprinși, măcar pentru câteva zile, de agitația tipică sărbătorilor. Căutăm, cumpărăm, ne enervăm, ne bucurăm, împachetăm, învățăm cu viteza fulgerului să facem tot felul de podoabe pentru brad sau casă (nu toate ne ies), iar în final, obosim. Pentru acele momente când vrem doar să ne bucurăm de zilele vacanță, vă propun câteva cărți și un parfum de Căciun, home made, de inspirație renascentistă.
1. Anul acesta, editura Polirom a lansat la Gaudeamus, în colecția Hexagon.Istorie, două scrieri erudite, amuzante și sulfuroase. O istorie erotică a curții de la Versailles de Michel Vergé-Franceschi și Anna Moretti și Vieți sacandaloase. Curtezane, concubine și amante celebre de Ian Graham.

Ambele lucrări pornesc de la o premisă comună, istoria poate fi, și chiar a fost, o poveste populată de personaje în carne și oase, cu pasiuni și plăceri scandaloase. Dincolo de datele aride din diverse cronologii și tratate academice, sunt aventurile unor regi, regine, curteni și alți muritori, care s-au lăsat purtați de plăcerile mundane. Palatul de la Versailles nu a fost doar o nouă viziune despre puterea regală, ci și scena pasiunilor interzise, curtezanele și regalii lor adoratori au scris istoria in saloane și iatacurile cochete, favoritele au impus gusturi în domeniul modei și arhitecturii.  Memoria lor hulită sau uitată este reînviată de cei doi istorici cu ajutorul documentelor, memoriilor și tratatelor istorice. Autorii reușesc să ne ofere o istorie savuroasă, cu aer de roman, mizând în egală măsură pe sursele istorice, dar și pe talentul literar.

Celălalt tom, Viețile scandaloase, nu se oprește doar asupra fenomenului francez, Ian Graham scrie istoria viații unor doamne, care au exercitat puterea grație farmecelor lor. Într-un stil alert și amuzant, autorul le evocă pe cocotele Belle Epoque (La Belle Otero & co.),dar și pe șarmanele doamne din Antichitate, Renaștere sau din Europa modernă. În final, lectura ne oferă imaginea de ansamblu asupra unui anumit tip de putere și seducție. Pentru cei care au adorat povestea Veronicăi Franco, curtezana venețiană devenită ultra cunoscută datorită unei adaptări cinematografice, această carte le oferă continuarea poveștii și contextul istoric.

2. De câte ori am trecut prin cochetul magazin de la parterului muzeului de Arte Decorative de la Paris, mi-au căzut ochii pe cele două cărți ale lui Bertrand Meyer-Stabley - 12 creatoare care au schimbat istoria și 12 creatori care au schimbat istoria.

Dar alte albume, reviste, agende și dvd m-au determinat să le abandonez, plecând mereu cu speranța că într-un an își vor gasi locul în bagaje. Acum, lucrurile s-au rezolvat, editura Baroque Books and Arts le-a publicat în colecția Savoir Vivre, în condiții grafice  minunate, în două traduceri de calitate. Cochete, pline de panaș, cele două volume evocă lumea haute-couture la propriu și la figurat. Saga celor  12 creatoare și creatori se împletește cu istoria și spiritul epocilor traversate de ei. De la Rose Bertin la John Galliano, trecând prin epoca Chanel, Dior, Balenciaga sau Saint-Laurent, autorul reușește să surprindă viața personală și profesională a unor creatori geniali, dar și extravaganțele din lumea strălucitoare a modei. Sunt, după gustul meu, două cărți esențiale, pentru cei interesați de istoria modei. Fiecare creator beneficiază, la final,  de o bibliografie, cititorul putând să își ducă mai departe cerecetările. În pauza de lectură, vă recomand să umăriți ultimul film dedicat de casa Chanel Domnișoarei.

3. În cazul în care v-ați plictisit de aromele artificiale de scorțișoară, cuișoare, etc și vă plac agrumele, este cazul să încercați un parfum de cameră inspirat de curțile renascentiste. La sfârșitul evului mediu,  pomme d'ambre desemna un mecanism ingenios, în formă de măr/portocală.

Lucrat din aur sau argint filigranat, plin de diverse pietre, el se desfăcea precum feliile unei portocale, în fiecare felie găsindu-se o pastă parfumată, obținută din amestecul rășinilor plăcut mirositoare cu mosc, ambră, cuișoare, petale de flori, uleiuri parfumate. De cele mai multe ori, recipientul era purtat în jurul taliei, posesorul/posesoarea se ungea cu parfumul solid pe mâini, îi respira esențele minunate și astfel credea că se ferește de ciumă. Ce a mai rămas, astăzi, din această practică? Niște decorațiuni de Crăciun delicioase. O portocală, mandarină, lămâie, sau  un alt fruct din familia citricelor este acoperit de cuișoare. Cuișoarele pătrund relativ ușor în coaja fuctelor, dacă aveți probleme, rădeți-o puțin. Chiar dacă trebuie să goliți raftul de la raionul de mirodenii, vă recomand să acoperiți în întregime fructul cu cuișoare, pentru a evita mucegaiul; dacă apare, ștergeți cu alcool alb. După ce coaja este acoperită în întregime, începe procesul de uscare. În final, zeama fructelor se evaporă, răspândind o aromă exotică. Puteți să îl țineți în zona ferestrelor sau caloriferelor, decorat cu anason stelat, pentru a reface drumul mirodeniilor medievale.

     

Parfumul doamnelor de odinioară- L'Interdit (Givenchy, 1957)

          Lumea  modei și a parfumurilor își are întâlnirile sale mitice, momente privilegiate, atunci când un personaj cu o anumită aură de eleganță coboară din Olimpul celebrităților și ne face martori  la nașterea unei legende.  O astfel de întâlnire s-a produs și în 1953, atunci când delicata și sofisticata Audrey Hepburn a început colaborarea cu Hubert de Givenchy

De la costume pentru filme cultissime- Sabrina (1954), Love in the Afternoon (1957), Breakfast at Tiffany's (1961)- la ținute cotidiene, actrița a știut să dea un farmec unic creațiilor propuse de casa pariziană și să marcheze căutările moderne legate de stil și rafinament. 

     Colaborarea și prietenia dintre divă și creator aveau să culmineze în 1957, când casa  i-a dedicat un omagiu olfactiv.  L'Interdit este aroma florală prin excelență, creatie a laboratoarelor Roure. Notele de vârf sunt dominate de aldehide și bergamotă,  cele de mijloc de iris, violete, narcise, iasomie, lăcrimioare,  iar notele de bază de ambră și rășini. Pudrat și aromat, grație  cuișoarelor, piperului și rășinilor puternic mirositoare, L'Interdit este parfumul femeii sofisticate, care își trăiește cu șarm și eleganță viața. Parfumul a fost asociat imaginii actriței din pelicula Funny Face (1957), farmecului și poftei ei de viață. Transformarea eroinei dintr-o fermecătoare vânzătoare de cărți într-un model sofisticat, spune pe undeva și povestea unui parfum agreat de o vedetă și dorit de nenumărate femei de-a lungul timpului. Dar mireasma casei Givenchy a mai marcat o premieră, în 1964, atunci când a fost creditat pe genericul filmului Paris When It Sizzles. Până atunci diverși creatori de modă beneficiseră de sacrarea cinematografică, iar diverse celebrități  utilizaseră în filme parfumurile preferate, dar niciodată el nu fusese amintit pe generic.

          În 2007, pentru a marca 50 de ani de la lansarea liniei de parfumuri, casa a reeditat  o parte dintre parfumurile sale emblematice- Les Parfums Mythìques , iar L'Interdit s-a aflat la loc de cinste.

Parfumurile seducătoarei

                       

                      În penumbra răcoroasă a catedralei din Albi, pe exteriorul jubeului[1], o statuie atrage atenția privitorilor curioși și turiștilor plictisiți.  Seducătoare și elegantă, doamna pare o apariție ciudată printre atâtea statui de profeți și îngeri muzicieni. La o privire mai atentă deslușim și inscripția care rezolvă misterul, este Iuditha, pioasa văduvă evreică din Vechiul Testament,  cea care l-a sedus și ucis pe Holofren pentru a-și salva neamul. Dar la Albi, statuia Iudithei a piedut toate semnele macabre (capul victimei pe care îl poartă ca pe un trofeu), ea nu este nimic altceva decât o femeie șarmantă și fermecătoare, conștientă de farmecul ei.   Artistul a dorit, probabil, să ne ofere o imagine a idealului de frumusețe și cochetărie de la sfârșitul evului mediu. Cu pielea albă, aproape străvezie, ea ascunde sub haine un trup mlădios, cu picioare albe, cu abdomen și coapse rotunjite, evocând canonul de frumusețe și fecunditate din epocă. 
 Statuia Iudithei nu ilustrază doar un ideal estetic, ci și un interes crescând pentru trup și igienă. Doamnele de la sfârșitul evului mediu  aveau diverse ritualuri de înfrumusețare, ce includeau unguente și parfumuri. Fruntea înaltă și bombată era la modă, iar inventivitatea cochetelor nu a cunoașcut  limite, își ungeau pielea cu sânge de liliac sau de de broască pentru a împiedica creșterea firelor nedorite și își spălau părul cu albuș de ou, cenușă și diverse amestecuri de plante pentru a obține un blond strălucitor.  Tot acum se răspândește parfumarea părului cu o mixtrură de mosc, cuișoare, nucșoară și cardamom. Parfumuri din Orient ajung la marile curți europene. Cipru, cunoascut pentru producția de parfumuri și pentru nenumărate rășini și uleiuri parfumate, produce  "păsările parfumate", adevărate odorizante de interior. Dintr-o pastă parfumată erau modelate păsări miniaturale, care erau puse pe pervazul ferestrelor, uneori și în colivii de aur, pentru a parfuma camera. Orice călător cu dare de mână, care ajungea în Orient, nu rata ocazia să își cumpere diverse parfumuri. Tot  în această epocă parfumeria cunoaște o adevărată revoluție, parfumurile uleioase par să își piardă supremația în fața celor ușoare, florale. Petalele de trandafiri, pudra de violete, florile de lavandă și rădăcinile de iris înmiresmau hainele, pernele și apa de baie.  Trupul era masat cu diverse mixturi și uleiuri parfumate, iar atomizoarele metalice își fac apariția.

                         

În 1370, evoluția tehnicilor de distilare și priceperea unor călugări dominicani  duc la apariția primei formule de parfum cu alcool. Cunoscută sub numele de "apa reginei Ungariei", compoziția a avut darul, conform legendei, să o însănătoșeacă și să o întinerească pe regina. Având la bază alcool și rosmarin, apa avea calități profilactice și curative, fiind utilizată și de cochetele care doreau să se parfumeaze, dar și ca medicament de cei care încercau să se vindece de diverse boli. 

Vrăjitoarea de la Museum der Bildenen Kunste, Leipzig, cca 1460, se constituie  într-o imagine a seducției și frumuseții feminine de la sfârșitul evului mediu. Observați nenumăratele plante și poțiuni de pe rafturi și de pe podea.

---

[1] Tribună transversală, care se înalță între naos și cor, în unele catedrale gotice.

Pantofii cu toc, parfumurile de la Santa Maria Novella și fursecurile cu migdale

                      Titlul probabil că v-a dus cu gândul la capriciile unei fashioniste, dornică să probeze ultimele creații Louboutin și să deguste delicioasele fursecuri de la Ladurée. Dar nu despre extravaganțele și deliciile contemporane vă propun să vorbim; ce-ar fi să ne întoarcem în urmă cu 500 de ani și să descoperim povestea unei doamne care a impus pantofii cu toc în moda feminină europeană, și-a delectat contemporanii cu suave parfumuri de agrume și a răspândit moda celebrilor macarons în spațiul francez.

            Caterina de Medici (1519-1589), căci despre ea este vorba, a ajuns la vârsta de 14 ani, în urma unei alianțe politico-matrimoniale, la sofisticata curte a regelui Franței (s-a căsătorit cu viitorul Henric II). Privită cu ironie de nobilimea franceză, “fiica zarafilor florentini” nu se încadra în standardele de frumusețe ale vremi. Gurmandă și lipsită de strălucirea și verva doamnelor de la curte, prințesa părea sortită unui destin mediocru.  Și totuși, ea a fost cea care a redefinit luxul francez, aducând la Paris câteva inovații ale artizanilor italieni.  Prin intermediul ei, două mari civilizații ale luxului, cea italiană și cea franceză, s-au întâlnit și au creat o adevărată simbioză a extravaganțelor nebănuite. Pentru tânăra mireasă, călugării-farmaciști de la Santa Maria Novella au creat un parfum pe bază de citrice. Aromele florentine, ușoare și răcoritore, au însoțit-o pe Caterina de-a lungul vieții. Ele au început să se răspândească la marile curți europene, iar un călător cu stare nu uita să aducă de la Florența câteva sticluțe cu apă de trandafiri și parfumuri din flori de portocal (farmacia s-a deschis marelui public în 1612).  În vremea Caterinei, se răspândește moda mănușilor si a evantaielor parfumate, a săculeților cu arome exotice, ce se prindeau cu grijă între faldurile fustelor. Italia Renașterii, aflată într-o adevărată efervescență culturală, dar și comercială grație Veneției și Genovei, revoluționează piața produselor de lux. Dacă până atunci doamnele din elita europeană se mulțumeau cu pantofi plați, cu vârf ascuțit sau rotund, similari cu cei masculini, prințesa florentină avea să introducă moda pantofilor cu toc.  Inovația viitoarei regine a Franței nu este lipsită de importanță, separarea accesoriilor masculine de cele feminine a impulsionat dezvoltarea modei și personalizarea ei în funcție de anumit standarde estetice.

            Mare amatoare de delicatese gastronomice, Caterina a adus anghinarea în bucătăria franceză, iar bucătarii din suita ei au încântat curtea cu fursecurile din migdale (strămoșii faimoșilor macarons). Pentru ea și pentru celelalte cochete de la curte, Nostradamus avea să elaboreze o carte cu tot felul de poțiuni cosmetice, dar și rețete de dulceață. Și tot regina florentină este cea care a răspândit la curte gustul pentru tutun, utilizat frecvent în tratarea migrenelor. O rafinată organizatoare de petreceri, Caterina și-a mai dovedit inteligența și abilitatea politică prin două invenții personale. În timpul războaielor religioase, a organizat un tur culinar al Franței (primul de acest gen) menit să facă cunoscute delicii culinare de la curte în toate colțurile regatului. Conștientă de importanța seducției feminine  în complicatele afaceri de la curte, regina s-a înconjurat de un escadron de tinere șarmante și elegante, un adevărat etalon pentru moda epocii, ele fiind însărcinate cu misiuni de spionaj și seducție.