În penumbra răcoroasă a
catedralei din Albi, pe exteriorul jubeului[1], o statuie atrage atenția
privitorilor curioși și turiștilor plictisiți. Seducătoare și
elegantă, doamna pare o apariție ciudată printre atâtea statui de profeți
și îngeri muzicieni. La o privire mai atentă deslușim și inscripția care
rezolvă misterul, este Iuditha, pioasa văduvă evreică din Vechiul Testament,
cea care l-a sedus și ucis pe Holofren pentru a-și salva neamul. Dar la
Albi, statuia Iudithei a piedut toate semnele macabre (capul victimei pe care
îl poartă ca pe un trofeu), ea nu este nimic altceva decât o femeie șarmantă și
fermecătoare, conștientă de farmecul ei. Artistul a dorit,
probabil, să ne ofere o imagine a idealului de frumusețe și cochetărie de la
sfârșitul evului mediu. Cu pielea albă, aproape străvezie, ea ascunde sub haine
un trup mlădios, cu picioare albe, cu abdomen și coapse rotunjite, evocând
canonul de frumusețe și fecunditate din epocă.
Statuia Iudithei nu ilustrază doar un ideal estetic, ci și un interes crescând pentru trup și igienă. Doamnele de la sfârșitul evului mediu aveau diverse ritualuri de înfrumusețare, ce includeau unguente și parfumuri. Fruntea înaltă și bombată era la modă, iar inventivitatea cochetelor nu a cunoașcut limite, își ungeau pielea cu sânge de liliac sau de de broască pentru a împiedica creșterea firelor nedorite și își spălau părul cu albuș de ou, cenușă și diverse amestecuri de plante pentru a obține un blond strălucitor. Tot acum se răspândește parfumarea părului cu o mixtrură de mosc, cuișoare, nucșoară și cardamom. Parfumuri din Orient ajung la marile curți europene. Cipru, cunoascut pentru producția de parfumuri și pentru nenumărate rășini și uleiuri parfumate, produce "păsările parfumate", adevărate odorizante de interior. Dintr-o pastă parfumată erau modelate păsări miniaturale, care erau puse pe pervazul ferestrelor, uneori și în colivii de aur, pentru a parfuma camera. Orice călător cu dare de mână, care ajungea în Orient, nu rata ocazia să își cumpere diverse parfumuri. Tot în această epocă parfumeria cunoaște o adevărată revoluție, parfumurile uleioase par să își piardă supremația în fața celor ușoare, florale. Petalele de trandafiri, pudra de violete, florile de lavandă și rădăcinile de iris înmiresmau hainele, pernele și apa de baie. Trupul era masat cu diverse mixturi și uleiuri parfumate, iar atomizoarele metalice își fac apariția.
Statuia Iudithei nu ilustrază doar un ideal estetic, ci și un interes crescând pentru trup și igienă. Doamnele de la sfârșitul evului mediu aveau diverse ritualuri de înfrumusețare, ce includeau unguente și parfumuri. Fruntea înaltă și bombată era la modă, iar inventivitatea cochetelor nu a cunoașcut limite, își ungeau pielea cu sânge de liliac sau de de broască pentru a împiedica creșterea firelor nedorite și își spălau părul cu albuș de ou, cenușă și diverse amestecuri de plante pentru a obține un blond strălucitor. Tot acum se răspândește parfumarea părului cu o mixtrură de mosc, cuișoare, nucșoară și cardamom. Parfumuri din Orient ajung la marile curți europene. Cipru, cunoascut pentru producția de parfumuri și pentru nenumărate rășini și uleiuri parfumate, produce "păsările parfumate", adevărate odorizante de interior. Dintr-o pastă parfumată erau modelate păsări miniaturale, care erau puse pe pervazul ferestrelor, uneori și în colivii de aur, pentru a parfuma camera. Orice călător cu dare de mână, care ajungea în Orient, nu rata ocazia să își cumpere diverse parfumuri. Tot în această epocă parfumeria cunoaște o adevărată revoluție, parfumurile uleioase par să își piardă supremația în fața celor ușoare, florale. Petalele de trandafiri, pudra de violete, florile de lavandă și rădăcinile de iris înmiresmau hainele, pernele și apa de baie. Trupul era masat cu diverse mixturi și uleiuri parfumate, iar atomizoarele metalice își fac apariția.
În 1370,
evoluția tehnicilor de distilare și priceperea unor călugări dominicani
duc la apariția primei formule de parfum cu alcool. Cunoscută sub numele de
"apa reginei Ungariei", compoziția a avut darul, conform legendei, să
o însănătoșeacă și să o întinerească pe regina. Având la bază alcool și
rosmarin, apa avea calități profilactice și curative, fiind utilizată și de
cochetele care doreau să se parfumeaze, dar și ca medicament de cei care
încercau să se vindece de diverse boli.
Vrăjitoarea de la Museum der Bildenen Kunste, Leipzig, cca 1460, se constituie într-o imagine a seducției și frumuseții feminine de la sfârșitul evului mediu. Observați nenumăratele plante și poțiuni de pe rafturi și de pe podea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu