În mediul profesional, dar și în viața privată, multe femei aleg confortul
și eleganța oferite de o pereche de pantaloni. Pentru femeile secolului al XXI-lea pare un gest firesc,
chiar un must, să investească într-un
costum pantalon, bine croit, cambrat pe talie, din lână sau mătase, negru sau
bleumarin, pe care să îl poarte în varianta office, la birou, sau
senzual-provocator, la întâlnirile private.
Lucrurile nu au stat mereu așa. Înainte
de 1960, puține doamne optau pentru ținute
inspirate de moda masculina. Pantalonii erau considerați scandaloși,
lipsiți de eleganță și provocatori. Istoria consemnează "războiul"
dus de femei independente și dornice șă își exercite profesiile în libertate și
beneficiind de confortul unei
vestimentații adaptate la viața activă. Arhivele amintesc câteva cazuri celebre: eroina
medievală Jeanne d'Arc, regina
Christina a Suediei, scriitoarea Georges
Sand, pictorița Rosa Bonheur, medicului Madeleine Pelletier sau actrița Marlene
Dietrich. Nu era lucru simplu să
abordezi o ținută masculină, în trecut, fără să fi acuzată de transgresiuni de
tot felul. Doamnele dornice să poarte un
costum de inspirație masculină, cu jachetă, vestă și pantalon, erau nevoite să
obțină un certificat care să justifice purtarea veșmintelor respective și care
să certifice că persoana era onestă și nu încerca să obțină o schimbare a
identității sexuale.
Primul război mondial (1914-1918) și implicarea activă a femeilor în
societate au revoluționat moda și au permis unor creatori de geniu să elibereze
silueta doamnelor. Domnișoara Chanel a fost printre primii creatori de modă
care au încercat să impună pantalonul în moda feminină și să îl transforme
într-un obiect vestimentar cotidian. Jean Patou îi urmează, el utilizând masiv
jerseul pentru a obține haine cu o linie lejeră și fluidă. În anii '30, pe Riviera franceză, doamnele
cochete și avangardiste au început să poarte pantaloni amplii, inspirați de
pijamalele masculine. Dar inovațiile celor doi creatori s-au lovit de reticența
doamnelor, care preferau să îi poarte doar în vacanțe, pe plajă la Deauville,
și mai puțin în oraș. În 1932, Marlene Dietrich seduce publicul cu o ținută
mitică: smokingul alb, în filmul Blonde
Venus. Dar în viața cotidiană, vedeta a fost nevoită să obțină un certificat de la
prefectura franceză pentru a purta în deplină libertate costumul pantalon, când
era în vizită la Paris. Dacă unor dive li se trecea cu vederea un capriciu
vestimentar și puteau să pună în practică, fără mare bătaie de cap, dorința unei siluete lejere și comode, femeile obișnuite nu aveau acest curaj.
Anii '40- '50 au reușit să impună treptat pantalonul printre articolele
vestimentare feminine. Purtat în timpul liber, în vacanțe sau atunci când
doamnele preferau o ținută confortabilă (așa se îmbrăca actrița Katharine
Hepburn la repetiții), pantalonul nu era încă asociat cu mediul profesional sau
cu evenimentele elegante.
Adevărata revoluție avea să se producă în anii '60, la Paris, când Yves
Saint Laurent gândește veșmintele femeii moderne, conștientă de puterea ei,
dornică să joace un rol activ în societate și să își afirme drepturile și
libertățile. Dacă domnișoara Chanel le eliberase pe femei de tirania rochiilor
pline de zorzoane, pernițe și corsete, inventând "sărăcia de lux",
Saint Laurent propune o imagine feminină eliberată de tabuuri, dornică să preia
haine sau gesturi din universul masculin. Muza creatorului francez, Betty
Cartoux avea să îl poarte cu nonșalanță, în ținute elegante, de seară, dar și
în viața de zi cu zi. Modelul din 1967, din trei piese (jachetă, vestă,
pantalon) a fost inspirat de moda masculină a anilor '30. Cu buzunare la
pantaloni și o croială confortabilă, dar elegantă, costumul îi permitea purtătoarei o libertate
de mișcare extraordinară, dar și o eleganță deopotrivă androgină și sofisticată.
Consacrarea finală se produce în 1975, cînd fotograful Helmut Newton fotografiază
smokingul Saint Laurent pentru revista Vogue. Provocatoare, nonșalantă,
revoluționară, imaginea nu mai vorbește doar de modă, ci și de feminism, de
femei care își revendicau egalitatea și libertatea socială, economică și
sexuală. În deceniile ce au urmat, costumul pantalon s-a impus în garderoba
feminină, fiind reinterpretat în fel și chip de designerii contemporani.
dacă vreți să mergeți mai departe puteți citi cartea Christinei Bard, Une histoire politique du pantalon, Paris, Seuil, 2010. Autoarea ne oferă cercetare din punct de istoric și antropologic, dincolo de fascinația modei vedem cum un articol vestimentar vorbește despre destinul feminin.