Civilizația europeană prin 50 de capodopere. O bibliografie.

   La sfârșitul anului trecut, un atelier desfășurat la Fundația Calea Victoriei și dedicat civilizației europene m-a determinat să îmi pun ordine în bibliotecă și să aleg, dintre nenumăratele fișe de lectură și volume, câteva titluri care m-au ajutat să îmi eleborez cursul. Alegere dificilă și subiectivă, într-o oarecare măsură, căci  toți avem autorii noștri preferați și  domenii de interes ce îi pot lăsa pe ceilalți indiferenți.   După  o lună de scotocit printre albumele  preferate, iată câteva titluri care sper să vă ofere o lectură plăcută și o introducere erudită în istoria civilizației europene. Dat fiind faptul că atelierul a plecat de la 50 de opere de artă, am decis să păstrez componenta vizuală și la nivelul bibliografiei. 
E. H. Gombrich, Istoria artei, ed. a  II-a, ed. Art, 2016.  Lectura obligatorie pentru cine vrea să se inițieze în istoria artei și a civilizației europene. O carte mitică, ce a reușit să fie timp de mai bine de o jumătate de secol o lectură plăcută și captivantă[1].

O imagine din muzeul preferat, Luvru, galeria de artă franceză. Filmul cred ca l-ati recumoscut :)

 

Rose-Marie & Rainer Hagen, What Paintings Say. 100 Masterpieces in Detail, Taschen, colectia Bibliotheca Universalis, 2010. Un album bine realizat, ne oferă o privire de ansamblu asupra istoriei europene și nu numai. Cele 100 de opere de artă acoperă o arie largă, din Antichitatea orientală până la arta modernă. Fiindcă a devenit foarte repede un best-seller, editura l-a editat și într-un volum de dimensiuni reduse și mult mai ușor de utilizat. Alegerea ideală pentru pasionații de artă, dar și de istorie, unele dintre operele de artă beneficiază de o documentare amănunțită, altele doar de o privire de ansamblu. Pistele de lectură sunt variate, interpretările interesante, însoțite de neumărate încadrări în contextul epocii, iar detaliile fac deliciul privitorilor. Un motiv in plus sa vizitam site-ul editurii Taschen si sa ne oferim câteva delicii vizuale și intelectuale ;)
Jacques Le Goff, Un Moyen Âge en images, Hazan, 2007. Pentru amatorii de artă medievală, dar nu numai,o carte aflată la mijlocul drumului dintre un album de artă și un studiu istoric. Imaginile selectate au făcut parte din colecția de cartoline strânsă de medievistul francez de-a lungul carierei sale.  O introducere plină de farmec în civilizația europeană și o idée: dacă ne-am forma și noi propria noastră colecție de cartoline, atunci când vizităm un muzeu sau o expoziție?

Colectia personala de cartoline.

Albumul se găsește la Biblioteca Institutului francez din București, o bibliotecă cu o selecțe interesantă dedicată istoriei artei(albume de la marile muzee pariziene și materiale în format digital). Eu zic că merită să vă pierdeți câteva zile pe Dacia 77, într-o bibliotecă prietenoasă.

Pentru cei care își doresc monografiie documentate, dar și ușor de abordat, colecția de la Phaidon, Art & Ideas le este dedicată. Visez la toată colecția pentru simplul fapt că îmi oferă o lectura concisă și erudită.

   Julian Bell, Oglinda lumii. O nouă istorie a artei,  ed. Vellant, 2007. O istorie a artei elaborată altfel; mie mi-a plăcut abordarea fiindcă abandonează stilul cronologic și segmentat în fucție de diverse zone geografice. Privirea  curioasă sare de la o reprezentare din Bizanțul timpuriu la una din India acelei epoci. Pentru mulți poate părea o abordare din avion, care ne face să pierdem șirul lecturii. Totuși, ne determină să privim cu mai multă atenție diverse influențe din cultura și istorie Europei și, mai ales, să zăbovim asupra unor zone și culturi mai puțin cunoscute de cititorul european.

    Pentru iubitorii de artă modernă dar și pentru toți cei plictisiți de studiile de specialitate, Will Gompertz a gândit o Istorie a artei moderne într-un stil accesibil și amuzant. A fost publicata la Polirom în colecția de artă.

    Printre autorii mei preferați, Daniel Arasse ocupă un loc privilegiat. Autorul unor studii dedicate picturilor celebre, dar și istoriei moderne, autorul francez a oferit publicului dornic de lecturi erudite, dar nu neapărat specialist în domeniul artelor și istoriei, câteva lecturi minunate. Savuroasa Nu vedeți nimic. Descrieri, tradusă în română și publicată la editura Art, ne propune nu doar o abordare inedită, ci ne obligă să privim dincolo de diverse tablouri și să ințelegem epoca în care au fost pictate. Dacă Nu vedeți nimic v-a convins, puteți continua cu un volum de articole ale autorului, publicate în colecția Folio essais de la Gallimard – Histoires de peintures,  2006. Le aveți  și în varianta podcast.

Tot o introducere în lumea tablourilor și a muzeelor este și albumul lui Francoise Barbe-Gall. Comment regarder un tableau, ed. Du Chȇne, 2009. O lucrare care deschide apetitul cititorului spre noi studii și îl trimite în muzeu să vadă operele de artă. O găsiți la Biblioteca Institutului Francez.
Pentru amatorii de artă modernă, dar și pentru cei plictisiți/enervați de studiile de specialitate, o lectură amuzantă găsiți la Will Gompertz, O istorie a artei moderne. Tot ce trebuie să știi despre ultimii 150, Polirom, 2014. Cu un stil accesibil, Gompertz reușește să explice diverse curente artistice într-un stil lipsit de emfază precum un ghid într-un muzeu. 

În categoria reperelor iconografice sunt de consultat și albumele de la editura franceză Hazan.  Câteva titluri: Symboles du pouvoir, Amour et Érotism, etc.

    Pentru cei care vor să treacă dincolo de imaginea de ansamblu și să descopere oamenii și evenimentele diverselor epoci, pot începe cu  volumele publicate la Polirom, în colecția Plural, și dedicate Omului medieval, bizantin, Renașterii, Luminilor, Romantic, etc.  Reunind unii dintre cei mai buni specialiști ai momentului,  volumele grupează  portrete dedicate  diverselor categorii sociale, politice, culturale sau religioase  (principele, călugărul, artistul, femeia, etc.).

Tot editurii Polirom îi datorăm publicarea în limba română a colecției Construcția Europei.  Gândită ca o introducere în istoria conceptului de Europa, colecția grupează  studii prestigioase : Jacques Le Goff, Evul Mediu și construcția Europei; Peter Burke, Renașterea. Centre și Periferii, Franco Cardini, Europa și Islamul. Istoria unei neînțelegeri, Aaron J. Gurjewitsch, Individul în Evul mediu european, etc.

Tot de la Polirom, merită citită ampla frescă culturală și politică dedicată de Carl E. Schorske Vienei- Viena fin-de-siècle. Politică și cultură, tradusă și publicată în limba română în 1998. Klimt, Freud, Kokoscha, Mahler și Secesiunea vieneză într-un studiu ce abordează aspectele culturale, dar și pe cele ce țin de politică și mentalități.

Dintre seriile de autor de la Humanitas pe care am reușit să le studiez și savurez, de-a lungul timpului, este și cea dedicată istoricului de artă Victor Ieronim Stoichiță. Lecturi erudite, interpretări ce țin de istoria artei, dar și de cea a mentalităților, piste de studiu inedite, o serie de autor ce merită citită cu răbdare și care ne deschide noi piste de cercetare sau de lectură. Precum la Arasse, o lectură te duce spre celelalte volume. Eu zic să începeți cu volumul de studii, Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei, Humanitas, 2015.

Pentru cei care preferă sursele on-line și vor să își îmbogățească colecția de albume nu este de ratat catalogul Met.

Drept introducere, puteți începe cu Heilbrunn Timeline of Art History și  continua cu cataloagele de la diverse expoziții.

---

[1] Pentru cei care vor să prelungească plăcerea lecturii și să descopere epoca în care a trăit și s-a format istoricul austriac, merită să citească dialogul erudit și plin de portrete memorabile (Kokoschka, Panofsky, Popper) –Ernst Gombrich, Didier Eribon,  Ce que l’image nous dit. Entretiens sur l’art et la science, ed. Arléa, 2010.

Dileme parfumate

În această dimineață, cutia poștală era pe punctul să explodeze de la atâtea pliante publicitare frumos colorate. Printre ele și un catalog de la un magazin de cosmetice și parfumerie, cu variante de cadouri parfumate pentru iubiți/iubite, mame, frați, colegi, etc.  În prejma sărbătorilor de iarnă, abundența de arome din bucătărie, din cafenele și de aiurea ne îndeamnă să facem un gest frumos față de cei dragi și să le dăruim un parfum, o apă de toaletă sau o loțiune/ulei de corp puternic aromate. Dar oare procedăm corect? Mulți dindre dumneavoastră veți spune că da. În fond, istoria e plină de exemple de acest gen: de la Regii Magi până la diverse întâlniri diplomatice, parfumurile rare, uleioase, venite din Orient erau la ordinea zilei. În semn de ospitalitate, un nobil francez din secolul al XIV-lea încerca să facă rost de doi saci de petale de tandrafiri pentru baia unui oaspete regal, iar tutunul parfumat făcea furori printre darurile din secolul al XVIII-lea. Și astăzi, în Orient, oaspeții sunt parfumați atunci când vin în vizită, în semn de prietenie și de respect.

Flacoane de parfum din evul mediu

Ce a mai rămas în zilele noastre din aceste gesturi? Obiceiul marilor firme de a oferi salariaților seturi de cosmetice/parfumuri de la firme celebre. De cele mai multe ori, sunt asa numitele cofrete de descoperire, care au rolul de a familiariza primitorul cu produsele și  aromele casei repective.  Dăruirea unui parfum rămâne însă o problemă delicată. Dacă cunoaștem  numele parfumului utilizat de persoana în cauză și suntem destul de apropiați de ea să îi știm gusturile și preferințele,  lucrurile sunt ceva mai ușor de rezolvat. Gestul rămne unul profund personal, marchează aproierea de o persoană, intrarea în cercul ei de intimi.  Parfumul ține de ADN nostru, se adaptează nu doar PH nostru, dar și stărilor emoționale, intelectuale, etc.  Ideal este să îl testăm în prealabil, să vedem cu reacționează de-a lungul unei zile și cât de mulțumiți suntem de el. Reclamele și  vedete asociate repectivelor arome nu ar trebui să conteze.

 Atunci când oferim unei persoane un parfum, nu vrem doar să îi facem o bucurie, ci și să îi impunem propriul nostru univers olfactiv, preferințele și viziunea noastre despre cum ar trebui să miroasă. De aceea mulți expeți în bune maniere ne recomandă să evităm oferirea unui parfum, gestul fiind mult prea intim.  Dacă totuși vrem să facem acest gest, este bine să optăm fie pentru o aromă ușoară, adaptabilă  (o apă de toaletă, cu o concentrație ceva mai slabă) fie să ne orientăm spre cofretele de descoperire (Chanel ne amenință pentru anul viitor cu un set  dedicat exclusivităților). Scopul cadoului este să îl familiarizăm pe celălalt cu o aromă anume, cu creațiile unui artizan celebru sau cu istoria unei  case celebre.  

Dacă vreți să aflați  povestea din spatele unor creații celebre, dar și aspecte practice, vă aștept, din 12 ianuarie la Fundația Calea Victoriei, la o incursiune în lumea miresmelor.  Înscrieri aici.

O istorie a modei europene - o bibliografie ( I )

Recent, două ateliere dedicate istoriei modei europene m-au determinat  să îmi fac ordine printre cărți și, mai ales, să alcătuiesc un succint plan de lectură.  De când mă știu am visat și am cumpărat albume dedicate fenomenului, multe dintre ele absolut minunate, operele unor fotografi venerați in efemera lume a modei. Totuși, care sunt lecturile care ne fac să înțelegem istoria modei, resorturile care stau la baza unor tendințe, a unor revoluții vestimentare sau sociale?  Așadar o selecție personală, gândită nu doar pentru cei care au participat la ateliere, dar și pentru cititorii curioși care își doresc o lectură erudită și amuzantă.

François Boucher, Histoire du costume en Occident des origines à nos jours, Flammarion, 2008 . O reeditare și aducere la zi a unei cărți care a făcut epocă. De citit dacă sunteți pasionați de fenomen, vreți să aflați detalii incredibile nu doar despre haine, ci și despre diverse accesorii (pantofi, pălării, piese de armură, gulere de dantelă, poșete, etc). Cu nenumărate reproduceri (tablouri, statui, manuscrise, fonduri fotografice rare), tratează minuțios moda europeană până la mijlocul secolului XX. Eu zic să treceți, din septembrie, pe la Institutul Francez din București și să aruncați o privire pe acest album excepțional. Pentru cititorii francofoni -  raftul de modă din biblioteca institutului merită studiat.

Moda. Istoria completă,editor general Marine Frogg, cuvânt înainte Valerie Steel, Editura Rao, 2015. O mică enciclopedie, excelent ilustrată, tratează fenomenul la modul global, începând cu Antichitatea și terminând cu moda on-line din secolul XXI. Un avantaj- capitolele dedicate  modei din afara Europei, cititorul poate face o comparație între diverse epoci, influențe și culturi vestimentare. Marea problemă a ediției în limba română – traducerea aproximativă, unele greșeli sunt de-a dreptul "savuroase" la prima lectură.

Mairi MacKenzie, ...isme. Să înțelegem moda, traducere din limba engleză de Olivia Carmen Bîrsășteanu, Editura Rao, 2010. O istorie a modei care pornește de la marile epoci istorice (neoclasicism, romantism, epoca victoriană, etc). Ușor de utilizat, oferă cititorului o imagine succintă asupra gusturilor unei epoci. S-ar putea să  vi se pară  schematică la prima vedere, dar reușește  să prezinte un curent în câteva fraze și să ne orienteze spre diverse colecții sau designeri.

Noël Palomo-Lovinski, The World's Most Influential Fashion Designers, 2010. Marii designeri și epoca lor într-o prezentare concisă și utilă cititorului, cu detalii cronologice și vizuale bine gândite.

Catherine Örmen, Comment regarder la mode, histoire de la silhouette, Hazan, 2009. Moda, normativă și imperativă, a modelat siluetele și încă o face.  Autoarea ne propune o altfel de istorie, pornind de la transformările și adaptările trupului la diverse concepții morale, estetice, religioase. Cartea are o ilustrație bogată, bine structurată, la mijlocul drumului dintre un album de artă și un studiu dedicat modei. Utilă și celor  interesați de crinolinele și costumele victoriene, dar și  amatorilor de reviste glossy.

Dacă curiozitatea nu vă dă pace și vreți să aflați totul despre corsete, mâneci bufante, sutiene cu pernițe și jupe cu volane, încercați să dați de minunatul album realizat, în 2013, de Muzeul de Arte Decorative de la Paris – La Mécanique des Dessous. Une histoire indiscrète de la silhouette, sous la direction de Denis Bruna, Paris: Les Arts Decoratifs, 2013. Editat în contextul unei expoziții eveniment, albumul ne oferă o călătorie indiscretă în lumea lenjeriei masculine și feminine, încercând să ne lămurească de ce există doar un corp social și mai puțin unul natural. De citit sau recitit, în acest context, monografia lui Georges Vigarello, O istorie a frumuseții.Corpul și arta înfrumusețării din Renaștere până în zilele noastre, traducere din limba franceză  de Luana Stoica,  Cartier, 2006.

Cum moda îi privește în egală măsură și pe domni, merită răsfoit, măcar pentru inspirație,albumul realizat de Farid Chenoune, Des Modes et des hommes. Deux siècles d'élégance masculine, Flammarion, 1993.

În cazul în care doriți să descoperiți personalitatea unor designeri, cu diverse picanterii, dar și informații concrete legate de colecțiile, sursele de inspirație și universul lor cotidian, sunt de neratat cele 24 portrete dedicate de Bertrand Meyer-Stabley creatorilor și creatoarelor care au schimbat istoria. Cu un stil plăcut și ușor ironic, autorul ne permite să intrăm în universul unor monștrii sacrii (Chanel, Dior, Vionnet, Galliano, etc) prin intermediul a două volume frumos editate în limba română.

O biografie mitică și ultra discutată, nu doar de amatorii de modă, dar și de istorici, este cea a Domnișoarei Chanel. Cum de-a lungul vieții i-a plăcut să își înfrumuseteze trecutul și să îi dea o aură mitică, este relativ dificil să distingem ce este pură ficțiune și ce a fost experiență trăită. Totuși, merită să citiți  biografia scrisă de Edmonde Charles-Roux, Coco Chanel,traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari, Rao, 2011. Bine documentată, cu informații provenind din diverse surse istorice, ironică și neiertătoare pe alocuri, monografia ne familiarizează cu epoca Chanel și ne determină să ne extindem lecturile.

Moda anilor '70 și, mai ales, universul sulfuros care o  înconjoară a avut  parte acum un deceniu de o radiografie pe măsură. Bine documentată, monografia Alicia-ei Drake, Beautiful People. Saint Laurent, Lagerfeld: splendeurs et misères de lamode, traduit de l'anglais par Bernard Cohen et Odile Demange, Danoël, 2008/ ed. originală în engleză, The Beautiful Fall – Lagerfeld, Saint Laurent, and Glorious Excess in 1970s Paris, Little, Brown and Company, New York, 2006, se citește precum un roman. Nu vă lăsați înșelați de aparențe, dincolo de scandalurile și execesele epocii, autoarea ne prezintă ascensiunea și gloria a doi creatori mitici și, mai ales, redă spiritul timpului. O lectură obligatorie, dacă vă pasionează moda secolului XX.

Dar moda mai înseamnă și publicitate, strategii de marketing, comerț on-line, un studiu foarte bun fiind cel elaborat de jurnalistul Mark Tungate, Fashion Brands. Branding Style from Armani to Zara, Kogan,2008. 

Revin într-o postare viitoare cu diverse resurse on-line, până atunci, delectati-vă cu documentarul produs de Arte și dedicat marilor scandaluri din lumea modei.

Lectură plăcută! 

Gesturi și maniere - Sărutul mâinii

În această primăvară, casa Guerlain a lansat un produs care a încântat doamnele cochete: lacul de unghii parfumat. Într-o sticluță elegantă, cu emblema celebrei case, se află soluția, dacă e să dam crezare reclamelor, pentru niște mâini impecabile. Vâlva mediatică a generat nenumărate discuții în jurul produsului (cum miroase, cât rezistă parfumul, etc) și a readus în memoria colectivă un gest desuet și aproape dispărut: sărutul mâinii. Într-o epocă în care multe dintre gesturile de curtoazie din trecut sunt abandonate sau privite critic, sărutul mâinii aproape că și-a pierdut însemnătatea, fiind practicat fie de domnii de “modă veche”, fie de îndrăgostiții romantici, care vor să își omagieze doamna. Dar cum a apărut acest ceremonial în cultura europeană, care îi sunt originile și semnificațiile?

 

Fascinați de civilizația medievală, romanticii secolului al XIX-lea au transformat sărutul mâinii într-un adevărat semn de rafinament. Omagiul adus de cavaler doamnei, des întâlnit în lirica trubadurilor,  era pecetluit prin sărutul mâinii. Sărutul avea în epoca feudal o simbolistică asociată ideii de fidelitate, supunere și credință, el fiind întâlnit în ceremoniile laice sau religioase. Fie că săruta statuia unui sfânt dintr-o catedrală gotică sau mâna seniorului sau a doamnei sale, cavalerul își afirma, în public, fidelitatea și respectul față de niște valori și de o persoană.

Gestul poate că ar fi rămas în miniaturile medievale, dacă elitele franceze nu l-ar fi transformat într-o adevărată modă la începutul secolului al XX-lea. Perioada sa de glorie este consemnată în Europa interbelică, când sărutul mâinii era însoțit de o serie de reglemetări stricte. Niciodată practicat pe stradă, era rezervat recepțiilor și întâlnirilor publice sau private care se desfășurau în interior (regula se menține). Domnul trebuie să dea dovadă de eleganță și sobrietate, să aștepte ca doamna să îi întindă mâna dreaptă, iar gesturile sale să nu denote lascivitate. Sărutul propriu-zis este înlocuit cu o simplă înclinare a capului și o atingere aproape imperceptibilă a mâinii cu buzele (mai mult se schițează gestul), iar mâna doamnei nu este reținută prea mult și nici trasă brusc. Doamna păstrează o ținută dreaptă, cu încheietura mâinii ușor îndoită, domnul fiind cel care se înclină.  Nu se sărută nicioadată mâna unei femei care poartă mănuși, iar domnul nu trebuie să aibă capul acoperit (de aceea această formă de salut se practică în interior).

Chiar dacă sărutul mâinii pare ridicol pentru tinerii de azi,  tratatele de bune maniere consideră că este de datoria unui domn să cunoască toate detaliile acestui sofisticat ceremonial social.

Parfumul doamnelor de odinioară- Eau de Cologne Impériale (Guerlain,1853)

O simplă vizită la reprezentanțele și standurile marilor case de parfumuri pariziene ne poate provoca nostaligii olfactive și istorice. În plină inflație de miresme, când orice casă de modă, vedetă, artist sau patiser își lansează sau participă la elaborarea unei game de parfumuri/cosmetice, marile case încearcă să readucă în prim plan propria lor istorie și parfumurile care le-au făcut celebre. Destinate multă vreme unei caste de inițiați și colecționari cu dare de mână, ele au devenit, în ultimul timp, accesibile marelui public, dacă nu la nivel financiar (costă, în continuare, o mică avere), cel puțin la nivel olfactiv. Așezate pe console elegante, uneori sub un clopot de sticlă,atunci când vorbim de un flacon de colecție, minunatele creații exclusive ale caselor Guerlain sau Chanel fac să viseze miile de trecători curioși din metropola franceză.

Eu m-am oprit, dintr-o curiozitate istorică și personală, la standul Guerlain, unde m-am delectat, pentru câteva minute bune, cu toate apele parfumate create de nasurile casei de-a lungul timpului. Un motiv în plus să vă povestesc despre începuturile casei și despre o clientă faimoasă.

În 1820, Pierre François Pascal Guerlain (1798-1864)a deschis pe Rue de Rivoli un magazin cu diverse parfumuri, pudre și cosmetice (un fel de drogherie, dacă vreți). De formație chimist și farmacist, el și-a atras rapid faima în Paris numărând o clientelă de elită. Dar adevărata glorie avea să vină în 1853, când a creat pentru eleganta și capricioasa Eugenia de Montijo, soția împăratului Napoleon al III-lea, o apă parfumată, ușoară și proaspătă. Pretențioasă, împărăteasa respingea aromele orientale, carnale, preferând mireasma proaspătă și răcoritoare a agrumelor (notă de vârf-citrice, alte arome:neroli, rosmarin).  Secolul al XIX-lea este dominată de o adevărată pasiune pentru apele parfumate. Doamnele respectabile,conform moralei victoriene, erau adeptele aromelor usoare, florale. Orientalele, carnale și scandaloase erau slăbiciunea seducătoarelor și cocotelor.

Dar nu numai aroma ne interesează, flaconul a făcut și el istorie și încă face. Comandat de Pierre François Pascal Guerlain artizanilor de la Pochet du Courval, flaconul inspirat, susțin istoricii casei, de colana din Place Vendôme, a fost ornat cu 69 de albine, colorate manual cu pudră de aur. Alegera albinelor nu a fost întâmplătoare, ele simbolizau nu doar bogăția și prosperitatea familiei imperiale, dar sugerau și calitățile materne, protectoare și binefăcătoare ale împărătesei. Pe eticheta de pe flacon erau figurate însemnele imperiale: coroana, acvila și sceptrul. Flaconul era sigilat cu membrană animală (astăzi, procedeul s-a păstrat, dar se folosește membrană artificială), un șnur și o mică pecete din ceară (astăzi, este din metal și are simbolul casei).

Încântată,Eugénie a acordat casei Guerlain protecția sa, fiind ridicată la rang de furnizor imperial (Parfumeur Breveté de Sa Majesté). Semn al reușitei stă și faptul că parfumeria se mută de pe Rue de Rivoli pe exclusivista Rue de la Paix, acolo avea să își încâte regalii clienți cu diverse parfumuri create pe măsură. Regina Victoria, împărăteasa Elisabeta de Bavaria (Sissi, pentru cunoscători) și alte capete încoronate apelau la casa franceză. Conform legendelor, în ajunul unei călătorii imperiale, doi furnizori se prezentau  la palatul Tuileries, Guerlain și Louis Vuitton. Parfumerul îi aducea Eugeniei flacoane impense cu apa imperială (recipient de 1 litru). Doamna dorea să își înmiresmeze crinolinele înainte să le pună în cuferele impermeabile gândite de casa Vuitton. Într-un voiaj în Marea Britanie, nenorocirea s-a produs: cuferele împărătesei s-au piedut pe drum, ea fiind nevoită să se mulțumească cu creatorii și parfumerii reginei Victoria. În plan olfactiv, Eugénie a făcut o descoperire interesantă- parfumurile de la Creed. Nasul britanic și-a făcut intrarea în lumea bună pariziană, grație împărătesei.

Ce mai rămâne astăzi din toată această poveste? în primul rând,albina- simbolul casei, ea ne-o reamintește pe una dintre inițiatoarele luxului francez, din secolul al XIX-lea. Dar și o aromă încântătoare, proaspătă și ușoară, care nu a îmbătrânit deloc și care poate fi o alegere olfactivă fericită. Iată filmul de prezentare realizat de casa Guerlain, în 2013, când flaconul a împlinit 160 de ani.

Astăzi, apa imperială se comercializează într-un flacon împodobit cu albine, la cerere se poate grava cu numele cumpărătorului și sufla cu aur.

Iar dacă vreți să aflați istoria a nenumărate arome si să le testăm, vă invit la atelierul de la Fundația Calea Victoriei.

P. S. Mi-ar plăcea să îmi spuneți, în comentarii, povestea cărui parfum vreți să o aflați și de ce ☺

Cronici efemere 2

În decembrie, toți suntem cuprinși, măcar pentru câteva zile, de agitația tipică sărbătorilor. Căutăm, cumpărăm, ne enervăm, ne bucurăm, împachetăm, învățăm cu viteza fulgerului să facem tot felul de podoabe pentru brad sau casă (nu toate ne ies), iar în final, obosim. Pentru acele momente când vrem doar să ne bucurăm de zilele vacanță, vă propun câteva cărți și un parfum de Căciun, home made, de inspirație renascentistă.
1. Anul acesta, editura Polirom a lansat la Gaudeamus, în colecția Hexagon.Istorie, două scrieri erudite, amuzante și sulfuroase. O istorie erotică a curții de la Versailles de Michel Vergé-Franceschi și Anna Moretti și Vieți sacandaloase. Curtezane, concubine și amante celebre de Ian Graham.

Ambele lucrări pornesc de la o premisă comună, istoria poate fi, și chiar a fost, o poveste populată de personaje în carne și oase, cu pasiuni și plăceri scandaloase. Dincolo de datele aride din diverse cronologii și tratate academice, sunt aventurile unor regi, regine, curteni și alți muritori, care s-au lăsat purtați de plăcerile mundane. Palatul de la Versailles nu a fost doar o nouă viziune despre puterea regală, ci și scena pasiunilor interzise, curtezanele și regalii lor adoratori au scris istoria in saloane și iatacurile cochete, favoritele au impus gusturi în domeniul modei și arhitecturii.  Memoria lor hulită sau uitată este reînviată de cei doi istorici cu ajutorul documentelor, memoriilor și tratatelor istorice. Autorii reușesc să ne ofere o istorie savuroasă, cu aer de roman, mizând în egală măsură pe sursele istorice, dar și pe talentul literar.

Celălalt tom, Viețile scandaloase, nu se oprește doar asupra fenomenului francez, Ian Graham scrie istoria viații unor doamne, care au exercitat puterea grație farmecelor lor. Într-un stil alert și amuzant, autorul le evocă pe cocotele Belle Epoque (La Belle Otero & co.),dar și pe șarmanele doamne din Antichitate, Renaștere sau din Europa modernă. În final, lectura ne oferă imaginea de ansamblu asupra unui anumit tip de putere și seducție. Pentru cei care au adorat povestea Veronicăi Franco, curtezana venețiană devenită ultra cunoscută datorită unei adaptări cinematografice, această carte le oferă continuarea poveștii și contextul istoric.

2. De câte ori am trecut prin cochetul magazin de la parterului muzeului de Arte Decorative de la Paris, mi-au căzut ochii pe cele două cărți ale lui Bertrand Meyer-Stabley - 12 creatoare care au schimbat istoria și 12 creatori care au schimbat istoria.

Dar alte albume, reviste, agende și dvd m-au determinat să le abandonez, plecând mereu cu speranța că într-un an își vor gasi locul în bagaje. Acum, lucrurile s-au rezolvat, editura Baroque Books and Arts le-a publicat în colecția Savoir Vivre, în condiții grafice  minunate, în două traduceri de calitate. Cochete, pline de panaș, cele două volume evocă lumea haute-couture la propriu și la figurat. Saga celor  12 creatoare și creatori se împletește cu istoria și spiritul epocilor traversate de ei. De la Rose Bertin la John Galliano, trecând prin epoca Chanel, Dior, Balenciaga sau Saint-Laurent, autorul reușește să surprindă viața personală și profesională a unor creatori geniali, dar și extravaganțele din lumea strălucitoare a modei. Sunt, după gustul meu, două cărți esențiale, pentru cei interesați de istoria modei. Fiecare creator beneficiază, la final,  de o bibliografie, cititorul putând să își ducă mai departe cerecetările. În pauza de lectură, vă recomand să umăriți ultimul film dedicat de casa Chanel Domnișoarei.

3. În cazul în care v-ați plictisit de aromele artificiale de scorțișoară, cuișoare, etc și vă plac agrumele, este cazul să încercați un parfum de cameră inspirat de curțile renascentiste. La sfârșitul evului mediu,  pomme d'ambre desemna un mecanism ingenios, în formă de măr/portocală.

Lucrat din aur sau argint filigranat, plin de diverse pietre, el se desfăcea precum feliile unei portocale, în fiecare felie găsindu-se o pastă parfumată, obținută din amestecul rășinilor plăcut mirositoare cu mosc, ambră, cuișoare, petale de flori, uleiuri parfumate. De cele mai multe ori, recipientul era purtat în jurul taliei, posesorul/posesoarea se ungea cu parfumul solid pe mâini, îi respira esențele minunate și astfel credea că se ferește de ciumă. Ce a mai rămas, astăzi, din această practică? Niște decorațiuni de Crăciun delicioase. O portocală, mandarină, lămâie, sau  un alt fruct din familia citricelor este acoperit de cuișoare. Cuișoarele pătrund relativ ușor în coaja fuctelor, dacă aveți probleme, rădeți-o puțin. Chiar dacă trebuie să goliți raftul de la raionul de mirodenii, vă recomand să acoperiți în întregime fructul cu cuișoare, pentru a evita mucegaiul; dacă apare, ștergeți cu alcool alb. După ce coaja este acoperită în întregime, începe procesul de uscare. În final, zeama fructelor se evaporă, răspândind o aromă exotică. Puteți să îl țineți în zona ferestrelor sau caloriferelor, decorat cu anason stelat, pentru a reface drumul mirodeniilor medievale.

     

Emilie Flöge și Secesiunea vieneză

Numele lui Emilie Flöge nu ne mai spune astăzi mare lucru, iar legătura ei de o viață cu Gustav Klimt pare să o ”expedieze” în categoria muzelor celebrului pictor vienez. Emilie a fost,în epocă, o doamnă care s-a bucurat de o anumită celebritate, ducându-și existența în cercurile rafinate și iubitoare de artă din capitala Imperiului habsburgic.

Născută în 1874, într-o familie de manufacturieri si comercianți, Emilie a beneficiat, alături de surorile ei, de o educație și o independență destul de rar întâlnite la tinerele din epocă. Talentată și preocupată de modă, Emilie avea să fondeze alături de sora sa un atelier de design vestimentar, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cu sediul pe faimoasa arteră comercială Mariahilfer Straße(la numărul 1b), salonul surorilor Flöger a făcut parte dintr-un fenomen economic și social mult mai amplu.

Viena de la începutul secolului al XX-lea era un oraș în plină efervescență, o clasă de mijloc din ce în ce mai bine conturată își face simțită prezența. Faptul că Emilie și surorile sale au avut parte de educație și sprijin în construirea unei cariere  ilustrează transforarea statutului femeilor în societatea europeană.

Dar salonul lor nu ține doar de o anumită emancipare feminină, ci și de un nou curent artistic-Secesiunea vieneză- ce a culminat cu apariția Atelierelor Vieneze (Wiener Werkstätte). Unul dintre scopurile Secesiunii era coborârea noii arte în cotidian, fenomenul artistic urmând să cuprindă toate palierele existenței umane. Arta nu mai este doar un fenomen izolat, ce ține de expoziții și muzee, ea dă farmec vieții, înfrumusețează mobilierul, casele, rochiile doamnelor, vesela, etc. Apropiate de tradiția artizanilor, Atelierele Vieneze au propus piese unice, lucrate manual, artiștii grupați în această mișcare oferind adevărate opere de artă unei clientele, ce-i drept, cu dare de mână. Un exemplu în acest sens este Palatul Stoclet,de la Bruxelles, faimos pentru arhitectura anvangardistă și epurată și pentru decorațiuniile concepute de Klimt și confrații săi.

Salonul surorilor Flöge a fost și el decorat în acest stil de arhitectul Josef Hoffmann. Emilie și alți comercianți vienezi, care lucrau în domeniul modei, făceau anual câteva călătorii la Paris și Londra pentru a-și aproviziona clientela cu noile creații textile și vestimentare. Dar nu erau doar simple vizite de afaceri, idei și modele erau aduse în Viena și adaptate la gustul capitalei imperiale. Când doamnele nemulțumite de ravagiile și chinurile corsetului au început să își dorească o modă mult mai comodă, Paul Poiret a propus rochia tubulară pentru cochetele pariziene (cca 1907). La rândul ei, Emilie influențată de moda franceză, dar și de stilul sufragetelor britanice, propune o rochie largă, care se purta fără corset, cu mâneci clopot.

Rochii reformate create de Emilie impreuna cu Klimt.

Tot farmecul acestei ținute epurate stătea în imprimeurile și aplicațiile absolut minunate. Pentru aceste creații unicat ea a apelat la talentul și imaginația lui Klimt și Koloman Moser. Arhiva casei de modă, distrusă parțial de-a lungul timpului, păstrază diverse schițe și modele de imprimeuri. Noile creații vestimentare, cunoscute și sub numele de rochii reformate, nu au atras pe toate doamnele vieneze. Judecată mult prea avangardistă, rochia reformată a fost  comandată doar de câteva cliente extravagante și rafinate, care i-au pozat apoi lui Klimt (ex. Adele Bloch-Bauer). Pentru a-și menține atelierul pe linia de plutire, Emilie a creat și modele în ton cu gusturile și pretențiile epocii, reușind să ofere clientelor toalete în funcție de aspirațiile lor sociale și estetice. Casa de modă s-a dovedit o afacere de succes, ea și-a continuat existența și în perioada interbelică, rezistând până în 1938. În acel an, Austria a fost alipită Germaniei naziste (Anschluss), iar cea mai mare parte a clientelei, formată din doamne din comunitatea evreiască, este nevoită să fugă sau este deportată. Emilie mai lucrează până în 1952 (anul morții sale), într-un atelier mult mai modest, trecând prin dramele și distugerile celui de-al doilea război mondial.

Misterul din jurul relației dintre Emilie și Klimt este subiectul care suscită și astăzi interesul.

Portretul lui Emilie pictat de Klimt in 1902.

Ce uimește în această relație atipică este independența doamnei și prietenia pe care și-au purtat-o cei doi de-a lungul timpului(fapt demonstrat de ccca 390 de cărți poștale în care își împărtășeau cotidianul, fără nuanțe erotice). Dacă Emilie este femeia îndrăgostită din Sărutul, nu o să știm cu certitudine niciodată, apropiații lui Klimt amintesc însă de o adevărată complicitate între cei doi. În 1918, după ce suferă un atac cerebral, Klimt o va chema în ajutor, ea fiindu-i aproape până la sfârșit.  Relațiile personale, de familie(cei doi au fost și cumnați, sora ei a fost căsătorită cu fratele mai mic al pictorului),dar și cele artistice i-au transformat într-un cuplu mitic. În vacanțele de vară de pe malul lacului Attersee, ne apar zâmbitori, departe de constrângerile capitalei, el în faimoasa tunica albastru indigo, ea în rochii extravagante.